Senatorul PSD Mircea Geoană este de părere că liderul liberal Klaus Iohannis, candidatul ACL în alegerile prezidenţiale, are şanse de a intra în turul II al scrutinului.
"Candidatura lui Iohannis este cronica deja anunţată a unei schimbări de garnitură la nivelul PNL în principal. Este un candidat care trebuie tratat cu foarte multă atenţie şi care, sunt convins că din partea PSD-ului şi a celor care vor intra în competiţie de pe stânga, de pe dreapta, de pe centru, va reprezenta un candidat cu şanse să intre în turul II. (...) Fiecare are şansa sa şi, după o campanie care a pornit foarte lent şi relativ puţin atractiv ca şi comunicare publică, sunt convins că dacă va intra în turul II şi cred că are o şansă să intre, va fi un candidat pe care va trebui să îl tratăm cu toată atenţia şi să ne luăm măsurile de precauţie pentru a putea câştiga", a declarat Geoană.
Social-democratul a adăugat că, în opinia sa, "principala hibă" a liderului PNL este aceea că nu are conturat un proiect naţional pe care să-l prezinte, în campania electorală, românilor.
"Pe mine nu mă preocupă etnia domnului Iohannis, până la urmă sunt oameni care s-au aşezat în Transilvania acum 800 de ani şi fac parte din identitatea acestei ţări, aşa cum şi maghiarii fac parte din identitatea acestei ţări. (...) Ceea ce pe mine mă surprinde şi mă frământă este, de fapt, absenţa unui proiect. Totul pare să fie mai mult rezultatul unei intrigi politice, un fel de maşinaţiune politică în care ba sondajele, ba negocierile de culise... şi nu un proiect pentru ţară şi cred că aici este principala hibă pe care o are domnul Iohannis", a explicat senatorul PSD.
Totodată, Mircea Geoană a subliniat faptul că în 2009 l-a propus pe Klaus Iohannis ca prim-ministru, însă "una este să fii pe o funcţie numită, să fii numit administrator al treburilor Guvernului şi alta să fii preşedinte", adăugând că în actualul context extern este nevoie de un preşedinte "mai copt şi mai experimentat".
"E nevoie de anvergură mai mare, de o expertiză mai mare, de expunere internaţională mai mare. Este nevoie de ceva mai mult decât exemplul de succes al Sibiului pentru a spune că 'Am condus bine Sibiul, pot să conduc bine România'. În al doilea rând, este vorba de un moment complicat, de răscruce. Suntem cu flăcările pornite la periferia zonei şi în fiecare zi simţi cum se adună tensiunea şi se escaladează riscul de conflict în zona estului Ucrainei. Dacă ar fi fost vremuri mai bune am fi spus 'De ce nu?! Nici Traian Băsescu nu avea prea multă expertiză când a ajuns la Cotroceni în urmă cu 10 ani', dar într-un astfel de moment e nevoie de ceva mult mai copt, mai solid, mai experimentat în treburile naţionale şi internaţionale", a conchis Geoană.