x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană, pe Facebook: Nu plec din PSD la niciun alt partid. Încetaţi cu prostiile!

Geoană, pe Facebook: Nu plec din PSD la niciun alt partid. Încetaţi cu prostiile!

08 Noi 2011   •   16:39
Geoană, pe Facebook: Nu plec din PSD la niciun alt partid. Încetaţi cu prostiile!

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a postat, pe pagina sa de Facebook, mesajul "Vreau sa pun punct speculatiilor. Nu plec din PSD la niciun alt partid. Incetati cu prostiile!".

BPN al PSD a decis, luni, inlocuirea lui Mircea Geoana in functia de presedinte al Senatului cu Titus Corlatean. Imediat dupa sedinta BPN in care decizia a fost luata, in absenta lui Geoana si cu doar un vot impotriva, Victor Ponta a mers la grupul PSD din Senat. La reuniunea grupului, la care a fost prezent si Geoana, decizia a fost din nou supusa la vot, fiind inregistrate cinci abtineri si niciun vot impotriva.

Dupa sedinta grupului, Mircea Geoana a declarat ca decizia este "pripita si nejustificata", ca aceasta face rau partidului si este determinata de "interese meschine". Geoana a apreciat ca decizia conducerii PSD reprezinta "o greseala strategica", pentru ca aceasta va duce la pierderea de catre social-democrati a pozitiei de presedinte al Senatului. El a adaugat ca, de fapt, "va fi oferita pe tava" aceasta functie puterii.

Mediafax

×