x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Geoană se retrage, Băse nu se sinchiseşte

Geoană se retrage, Băse nu se sinchiseşte

de Lavinia Dimancea Publicat la 08 Iun 2009 00:00 Modificat la 08 Iun 2009 00:00

Ieri, în miezul zilei euroalegerilor, Mircea Geoană a anunţat că se retrage din CSAT în semn de protest faţă de fo­lo­sirea Armatei de preşedintele Traian Băsescu în scopuri electorale de promovare a PD-L.



Liderul PSD a continuat astfel războiul electo­ral cu Băsescu în plin proces de vo­tare, la o zi după ce şeful statului se în­tâl­ni­se în Afganistan cu militarii români şi la alte două de la vizita în Irak.

"Acţiunile elec­torale ale preşedintelui Traian Băsescu, prin care fo­lo­seşte Armata Română în scopul politicianist de pro­mo­va­re a PD-L pentru ale­ge­rile europarlamen­ta­re, sunt inacceptabile. Nu ad­mit folosirea imaginii pozitive şi a în­crederii populaţiei în Armata Română în scop electoral, partizan. De aceea, am hotărât ca, începând de astăzi, 7 iunie 2009, să mă retrag din funcţia de vicepreşedinte şi membru al CSAT", a anunţat Geoană, în jurul prân­zu­lui, prin intermediul unui comunicat de presă, renunţând la o funcţie pentru care s-a zbătut în timpul negocierilor cu PD-L şi pe care a reuşit să o in­clu­dă în protocolul de func­ţi­o­nare al Coaliţiei, dar şi în timp ce ordonanţa de ur­gen­ţă prin care a devenit vice al CSAT se află pe masa de lucru a Curţii Constituţionale, la sesizarea PNL.

Până la a avea însă un răspuns de la CCR, liderul social-democraţilor îşi justifică decizia de a se re­trage din CSAT acuzându-l pe şeful statului că este "pri­mul politician care foloseşte sacrificiul şi eroismul soldaţilor români pentru scopuri electo­ra­le" şi că a anunţat retragerea trupelor româneşti din Irak la o dată specifică fără să se consulte cu CSAT şi cu Parlamentul. Pentru a nu mai participa la şedinţele Consiliului, Geoană va solicita modificarea protoco­lului PSD-PD-L şi adoptarea tuturor  măsurilor legale.

UN GEST ELECTORAL
Administraţia Prezidenţială a refuzat să comen­te­ze imediat anunţul lui Geoană, precizând că va oferi o reacţie după încheierea procesului electoral. "Ex­clus", a întărit ulterior şeful statului, întrebat de jurnalişti dacă doreşte să comenteze declaraţia liderului PSD.

În schimb, democrat-liberala, Roberta Anastase, a ex­pli­cat pentru Mediafax că dacă Geoană vrea să "sca­pe" de calitatea de membru CSAT, atunci acesta trebuie să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, iar Theodor Stolojan a precizat că protocolul nu poate fi renegociat.

Mai mult, secretarul Senatului, Orest Onofrei (PD-L), consideră că Geoană nu se poa­te retrage, pentru că funcţia de vicepre­şe­din­te al CSAT aparţine preşedintelui Senatului şi nu unei persoane, gestul acestuia având un caracter "pur electoral". Libera­lul Radu Stroe crede însă că Geoană şi-a anunţat retragerea din Consiliu întrucât are informaţii că Ordonanţa ar putea fi declarată neconstituţională de CCR.

×
Subiecte în articol: politic geoană