x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică George Simion, după consultări: I-am spus lui Klaus Iohannis să-l demita pe Florin Cîțu

George Simion, după consultări: I-am spus lui Klaus Iohannis să-l demita pe Florin Cîțu

11 Oct 2021   •   17:04
George Simion, după consultări: I-am spus lui Klaus Iohannis să-l demita pe Florin Cîțu
Sursa foto: Lucian Alecu

Reprezentanții AUR au anunțat după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele României, Klaus Iohannis, că au propus, ca soluție de rezolvare a crizei, formarea unui guvern de specialiști. Dacă Florin Cîțu nu va fi înlăturat, președintele ar putea fi suspendat, au spus cei de la AUR.

Reprezentanții AUR au anunțat luni, după discuțiile de la Palatul Cotroceni că soluția lor pentru criza guvernamentală este un premier independent care să adune un guvern de specialiști asumați politic.

Acesta ar urma să guverneze pe o perioadă limitată de timp, până la organizarea de alegeri anticipate.

În caz contrar, cei de la AUR susțin că s-ar putea ajunge până la suspendarea președintelui Klaus Iohannis.

„Dacă nu vedem bunăvoință, nu excludem nicio posibilitate”, a spus copreședintele AUR, George Simion.

Reprezentanții AUR solicită măsuri rapide.

„Fără demisia lui Cîțu am asistat la o butaforie”, a adăugat Simion.

Ei au mai spus că președintele Klaus Iohannis nu a dat niciun răspuns la propunerea privind guvernul de specialiști.

„Nici măcar de principiu nu ne-a dat un răspuns domnul președinte, rămâne să cugete, dar nu are prea mult timp... Cîțu să-și dea demisia din funcția de premier interimar ca să nu ne dea nouă impresia că prin negocieri se dorește prelungirea șederii lui Cîțu la Palatul Victoria”, a declarat copreședintele AUR, Claudiu Târziu.

Partidele parlamentare participă luni la runde de consultări cu președintele Klaus Iohannis. Întâlnirile au drept scop găsirea unei soluții politice privind formarea unui nou Guvern, după ce Cabinetul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: george simion