Senatorul PNL Ioan Ghişe le-a trimis scrisori deschise premierului Victor Ponta şi preşedintelui PNL Crin Antonescu pentru că într-un interviu a cerut demisia şefului Guvernului. În scrisorile respective, Ioan Ghise îşi exprimă regretul că a exprimat public păreri personale care pot afecta colaborarea în cadrul Guvernului USL.
"Consider acum ca nepotrivit şi greşit politic ceea ce am spus. Sper să aveţi puterea de a depăşi acest incident neplăcut pe care l-am produs. Voi sprijini în continuare Guvernul USL în Parlament prin voturile mele", se arată în mesajul lui Ghişe adresat premierului.
"Vă rog pe dvs. şi colegii liberali să acceptaţi scuzele mele pentru greşeala comisă de a exprima public păreri personale care pot afecta colaborarea în cadrul USL. (...) Cu speranţa că greşeala mea politică poate fi scuzată, vă asigur că susţin în Parlament Guvernul USL şi PNL", se arată în scrisoarea lui Ghişe către Antonescu, potrivit Mediafax.
Senatorul PNL Ioan Ghişe a afirmat într-un interviu pentru ziare.com că premierul Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia din funcţie ca urmare a încheierii acordului de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu. "Premierul trebuie să îşi dea demisia. Domnule, le-a spus premierul cetăţenilor cărora le ceream votul că dacă îl aleg peste 3 zile se duce să semneze acordul de coabitare cu Băsescu? N-a spus. Dacă spunea, îl mai alegeau? Poate nici măcar deputat. Când faci o construcţie pe câţîiva ani, tu coabitezi cu aliaţii sau cu adversarul? Adversarul anunţat înainte de alegeri e partenerul de după alegeri. Iar aliaţii de dinainte de alegeri nu mai sunt partenerii de coabitare de după alegeri. Coabitează reprezentanţii serviciilor secrete", a spus Ghişe.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a spus că senatorul liberal Ioan Ghişe nu a avut mandat din partea conducerii PNL atunci când i-a cerut demisia, deoarece acesta este "un personaj independent", astfel că s-ar certa degeaba cu liderul PNL Crin Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că senatorul Ioan Ghişe are dreptate în ceea ce priveşte efectele "nefaste" ale coabitării dintre şeful statului şi premier, însă se desolidarizează de acesta deoarece a "comis o greşeală de neiertat" faţă de înţelegerile din USL. "Senatorul Ghişe a comis o greşeală de neiertat la experienţa şi cu onestitatea sa politică, pentru că Ioan Ghişe e un om cinstit, dar în acelaşi timp e un om care are suficientă experienţă încât să ştie care sunt regulile unei coaliţii şi care sunt limitele până la urmă ale unei asocieri politice. Sunt foarte îndurerat şi îmi pare foarte rău că acest lucru s-a întâmplat", a spus Antonescu.