x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gogoasa electorala - Stenogramele PSD, un scandal rasuflat

Gogoasa electorala - Stenogramele PSD, un scandal rasuflat

de Lavinia Dimancea    |    07 Dec 2005   •   00:00
Gogoasa electorala - Stenogramele PSD, un scandal rasuflat

O poveste ce a provocat valuri inaintea alegerilor generale din 2004. Nu s-au dovedit nici autenticitatea discutiilor, nici vinovatia cuiva. La un an de la declansarea scandalului, dosarul a fost inchis.

A trecut un an de la izbucnirea scandalului stenogramelor PSD. Un scandal care i-a adus pe liderii PSD la Parchet si i-a pricopsit pe unii cu dosar penal. Nu s-a dovedit insa nimic, iar dosarul a fost inchis.

Cu o saptamana inainte de alegerile generale din noiembrie 2004, pe Internet a ajuns ceea ce conducerea PSD ar fi discutat in spatele usilor inchise, departe de urechile indiscrete ale presei in unele sedinte din 2003 si 2004. Cele mai controversate pasaje din pretinsele stenograme l-au avut ca protagonist pe actualul prim-viceguvernator al BNR, Florin Georgescu, ex-vicepresedinte al PSD, care ar fi spus ca presedintele Curtii de Conturi, Dan Drosu Saguna, "nu ar mai asculta" de directivele partidului. Si pe senatorul Rodica Stanoiu, fost ministru al Justitiei, care ar fi afirmat ca a asteptat "unda verde" pentru ca Traian Basescu sau alte persoane sa fie anchetate. Au fost mentionate si declaratiile lui Adrian Nastase, Octav Cozminca si Serban Mihailescu referitoare la fostul presedinte al Consiliului Judetean Dambovita, care ar fi obtinut nelegal fonduri comunitare prin firmele sale si ale sotiei si caruia i s-ar fi propus sa-si dea demisia pentru a nu fi arestat.

NU SI DA. "Taieturi si facaturi de presa", a numit Nastase, presedinte al PSD la acea vreme, stenogramele. A negat existenta acestora, spunand ca sedintele partidului nu sunt inregistrate si a acuzat Alianta PNL-PD si pe contracandidatul sau la Presedintie, Traian Basescu, de "campanie murdara". Liderii Aliantei au negat. Nastase a insistat insa ca "unii dintre colegi nu recunosc unele informatii prezentate acolo". Dupa alegeri, povestea s-a mutat. Din terenul duelurilor electorale in cel al Justitiei.

DENUNT. La 24 decembrie, mai multe ONG-uri printre care APADOR-CH (organizatie condusa de Monica Macovei, cea care, peste numai doua zile, avea sa devina ministrul Justitiei), Agentia de Monitorizare a Presei, Alianta Civica, Asociatia Pro-Democratia, Fundatia pentru o Societate Deschisa, GDS si SAR au depus un denunt la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ).

ACUZATI. Reclamat in plangere a fost Florin Georgescu, ONG-urile solicitand procurorilor sa verifice daca nu cumva, prin conduita membrilor PSD, "au fost favorizate persoane care au comis infractiuni de natura economico-financiara (evaziune fiscala, deturnare de fonduri)" si daca functionari din cadrul Curtii de Conturi "au fost impiedicati, prin constrangere morala, sa sesizeze organele de urmarire penala in legatura cu infractiunile constatate in cadrul exercitarii atributiilor de serviciu". Si, alaturi de el, Rodica Stanoiu. Organizatiile consemnau ca Parchetul trebuie sa desluseasca daca atitudinea demnitarului nu a influentat deferirea in justitie a unei persoane nevinovate.

PRIMELE AUDIERI. Asa s-a nascut "cazul stenogramelor". In ianuarie 2005, PICCJ a hotarat ca nu e de competenta sa sa instrumenteze cazul si a trimis dosarul la PNA sa verifice "eventualele fapte de coruptie care ar reiesi din stenograme". In mai, pesedistii au inceput sa fie convocati la audieri. Au venit pe rand sa dea explicatii Dan Matei Agathon, Dorina Mihailescu, Florin Georgescu si Serban Mihailescu. In scurt timp, Curtea Constitutionala a statuat insa ca PNA nu mai are competenta de a ancheta parlamentari si ca aceasta apartine PICCJ. Asa ca dosarul s-a intors de unde a plecat si a fost lasat in sertare o bucata de vreme. La 16 august, procurorii PICCJ au reluat audierile si primul pe lista a fost Cosmin Gusa, fostul secretar general al PSD, indicat de fostii colegi de partid ca ar fi sustras stenogramele. El a sustinut autenticitatea acestora si a explicat ca ar fi putut fi inregistrate de serviciile secrete sau de cineva din interiorul partidului.

DOSAR PENAL. Imediat dupa audierea lui Gusa, PICCJ a anuntat ca "in dosarul penal 685/P/2005 au fost efectuate acte premergatoare inceperii urmaririi penale, sub aspectul infractiunii prevazute si pedepsite de articolul 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie fata de Rodica Stanoiu si Florin Georgescu. Din cauza imposibilitatii solutionarii cauzei in aceasta faza, lipsind suportul magnetic si originalul stenogramelor, Serviciul anchete speciale din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica a apreciat ca se impune inceperea urmaririi penale pentru a se putea administra toate probele in conditiile prevazute de Codul de procedura penala", isi explica decizia Parchetul. Degeaba a contestat PSD hotararea, sustinand ca cei doi au fost pusi sub invinuire fara a fi audiati si in absenta unei incadrari juridice reale, iar urmarirea penala a fost declansata fara sa existe nici un indiciu ca acestia ar fi savarsit infractiuni. Procurorii si-au vazut de treaba.

PASAJE RECUNOSCUTE. Audierile au continuat cu deputatul liberal Cristian Boureanu, nominalizat ca a trimis presei stenogramele, sigur de autenticitatea acestora. Cu Dorina Mihailescu, convinsa ca nu a existat nici o inregistrare a sedintelor conducerii PSD si ca Marioara Stanescu, martorul-cheie invocat intre timp de presa, nu a stenografiat sedintele. Asta in timp ce Miron Mitrea declara ca recunoaste "anumite pasaje" din stenograme ca discutii purtate la sedintele de partid, desi "oficial, aceste stenograme nu au existat in PSD", dar "au fost oameni care ori au inregistrat o parte din discutii, ori au povestit la iesire ce s-a discutat in sedintele PSD". Afirmatii sustinute si de liderul PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, care si-a recunoscut si el o cuvantare tinuta la un congres public.

GREII CONVOCATI. La 26 august a venit randul lui Nastase, care le-a spus procurorilor ca stenogramele despre care se vorbeste nu exista. A urmat Miron Mitrea, care a sustinut ca "este greu ca in acestea sa fie implicat cineva din afara PSD-ului" si ca a recunoscut pasaje din aceste stenograme ca fiind discutii care au avut loc, unele la partid, altele la Guvern. A fost audiat si Dan Drosu Saguna care a negat ca s-au facut vreodata presiuni asupra sa. Prin fata procurorilor au trecut si stenodactilografa Marioara Stanescu, angajata a Guvernului, care a dezmintit ca ar fi consemnat astfel de documente, iar, la inceputul lunii noiembrie, directorul agentiei de presa Romnet, Florin Hozoc, cel care a distribuit stenogramele catre presa. El le-a spus procurorilor ca a primit stenogramele pe CD-uri, in format Word, de la persoane din anturajul conducerii PSD. Hozoc a refuzat sa dea insa numele celor care i-au furnizat documentele.

SOLUTIE INFIRMATA
La 20 noiembrie, cand procurorii DNA au infirmat solutia PICCJ privind urmarirea penala a Rodicai Stanoiu si a lui Florin Georgescu. Ei au admis cererile avocatilor celor doi lideri PSD prin care solicitau infirmarea Ordonantei prin care s-a declansat urmarirea penala din cauza unor nereguli procedurale. Asta dupa audierea Rodicai Stanoiu, care a negat ca ar avea vreo legatura cu stenogramele si ca, la data la care se presupune ca ar fi facut anumite interventii, nu mai era ministru al Justitiei. "Nu existau indicii care sa conduca la concluzia de invinuire", a explicat seful DNA, Daniel Morar (foto). Probele nu sustineau inceperea urmaririi penale, au fost audiati martori fara ca celor doi sa li se fi adus la cunostinta invinuirea, lucru care a dus atingere dreptului la aparare si la nulitatea actelor procedurale efectuate. Acestea au fost explicatiile DNA.

INCHIDEREA DOSARULUI
Verdictul a fost dat in scurt timp de la infirmare. Si asta saptamana trecuta, cand procurorii anticoruptie au decis neinceperea urmaririi penale (NUP) fata de Stanoiu si Georgescu si inchiderea dosarului. Motivul: nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunilor pe care le reclamau organizatiile nonguvernamentale. Decizia a fost salutata de PSD, declarand-o "justa", dar a starnit nemultumirea reprezentantilor ONG-urilor care au facut plangerea in cazul stenogramelor. Ei au avertizat ca, dupa ce vor primi motivarea deciziei de inchidere a dosarului, vor hotari daca vor ataca solutia. Liderul Asociatiei Pro-Democratia, Cristian Parvulescu (foto), s-a aratat cel mai vehement fata de decizia procurorilor: "Este inadmisibil ca, in loc sa incerci sa aduni probe, sa declari cazul inchis, mai ales in conditiile in care au existat lideri PSD care au recunoscut autenticitatea partiala a stenogramelor - si aici ma refer la Miron Mitrea".
×
Subiecte în articol: politic psd stenogramele