x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu acceptă ideea unei comisii de anchetă pe tema arhivei SIPA

Gorghiu acceptă ideea unei comisii de anchetă pe tema arhivei SIPA

16 Mai 2017   •   15:42
Gorghiu acceptă ideea unei comisii de anchetă pe tema arhivei SIPA

Senatorul liberal Alina Gorghiu consideră că subiectul referitor la arhiva SIPA merită dezbătut în spaţiul public şi acceptă doar în ultimă instanţă ideea unei comisii parlamentare de anchetă pe această temă, pentru că, susţine ea, dacă se doreşte aflarea adevărului, această comisie nu este neapărat necesară. 

"E o discuţie foarte importantă în spaţiul public. Îmi pare rău că discuţia revine la câţiva ani fără să existe o concluzie. Subiectul s-a mai discutat nu o dată. În 2007, a fost un raport înaintat de ministrul Justiţiei, dacă nu mă înşel, către CSAT. Sunt tare curioasă să văd şi eu ce scrie în acel raport şi dacă această arhivă a fost un soi de 'sabia lui Damocles' de-a lungul vremii pentru mulţi din sistem. 2017 este un an care a fost dominat de teme legate de sistemul judiciar, văd că nu ne oprim aici, dar, în sfârşit, e un subiect care merită dezbătut în spaţiul public şi făcute toate demersurile, să vedem dacă şi în ce context se poate vorbi de constrângeri, de şantaj, se poate vorbi de tot felul de piedici în exprimarea şi exercitarea libertăţii în cadrul sistemului judiciar", a declarat Alina Gorghiu, marţi, la Parlament. 

Întrebată cum comentează propunerea fostului preşedinte Traian Băsescu de a se constitui o comisie de anchetă pe această temă, Gorghiu a spus: "O să ajungem să demonetizăm instituţia comisiei de anchetă dacă o vehiculăm de fiecare dată în orice context, fără să vrem în realitate să aflăm nişte lucruri. Nu trebuie să ajungi la o comisie de anchetă ca să afli nişte informaţii, dar, până la urmă, dacă se va considera că doar printr-o comisie de anchetă poţi să ajungi la desecretizarea unor informaţii că poţi face public un raport, o să ajungem şi la asta. Poziţia mea - cred că acest subiect dacă nu îl aprofundăm acum, n-o să aflăm niciodată care a fost adevărul despre el". AGERPRES

×