Partidul Naţional Liberal a cerut o procedură mult mai amplă şi un calendar mai larg pentru numirea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente şi consideră că la şefia acestei instituţii trebuie să vină un expert şi nu un om politic, a declarat miercuri senatorul PNL Alina Gorghiu.
"Vom discuta probabil luni în şedinţa de Birou Permanent Naţional, vom discuta şi astăzi, şi vom decide dacă PNL propune un candidat pentru AEP. În Autoritatea Electorală Permanentă există o grămadă de experţi pe care să poţi să îi promovezi ca preşedinte al acestei instituţii. Nu trebuie să vii cu unul care deja are patalama PSD - fraudă electorală, fraudă cu subvenţii - ca propunere şef la AEP. PNL susţine în mod cert o formulă echilibrată la conducerea AEP. Calendarul este o mizerie. Să ceri de azi până luni să se închidă această procedură cu audierea în comisiile juridice, pentru ca miercuri să avem plen pentru a vota protejatul domnului Dragnea - mi se pare chiar şi pentru PSD foarte mult. PNL a cerut o procedură mult mai amplă, un calendar mai larg, în care să venim cu un expert ca propunere la Autoritatea Electorală Permanentă, astfel încât această autoritate să nu fie sub sceptrul politizării făcute de PSD astăzi la nivel înalt", a afirmat Gorghiu, la Parlament.
Potrivit senatorului liberal, Mircea Drăghici este în conflict de interese pentru că este anchetat de Parchetul General pentru modul în care a cheltuit PSD banii din subvenţie.
"Să facă bine PSD să revină cu o propunere decentă, echilibrată şi rezonabilă, pentru că avem patru tururi de alegeri - vorbim de doi ani cu alegeri europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare şi este absolut nevoie de o persoană echilibrată, de o persoană care să nu fie suspectată de partipriuri politice, de o persoană care să nu facă jocul lui Dragnea şi al PSD la AEP", a afirmat aceasta.
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au stabilit miercuri calendarul pentru numirea preşedintelui AEP, astfel încât pe 27 februarie va avea loc o şedinţă de plen comun pentru validarea şefului Autorităţii Electorale Permanente.
"A fost calendarul aprobat: luni, 25 februarie, este termenul de depunere a candidaturilor din partea tuturor grupurilor parlamentare, pe 26 februarie vor fi dezbateri în cadrul comisiilor şi pe 27 - plen reunit, în care se va valida probabil decizia", a precizat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda.
Referitor la varianta vehiculată în media de a-l susţine pe deputatul PSD Mircea Drăghici pentru funcţia de preşedinte al AEP, Manda a spus: "Astăzi în BPR s-a aprobat doar un calendar. Rămâne să vedem care sunt propunerile. Ştiu ce a apărut în spaţiul public. Şi propunerea PSD. Nu ştiu dacă va rămâne aceasta şi ce alte propuneri vor fi şi ce se va decide. Vom discuta în şedinţa plenului reunit de miercuri".
Miercuri, deputatul PSD Mircea Drăghici a declarat că îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi depinde de Parlament dacă va fi validat, menţionând că i se pare normal să ocupe această funcţie cât timp nu va mai fi om politic. AGERPRES