x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu despre observaţiile lui Iohannis la buget:Normal că eşti sceptic când ai avut zero la fonduri europene

Grindeanu despre observaţiile lui Iohannis la buget:Normal că eşti sceptic când ai avut zero la fonduri europene

21 Feb 2017   •   07:18
Grindeanu despre observaţiile lui Iohannis la buget:Normal că eşti sceptic când ai avut zero la fonduri europene

Premierul Sorin Grindeanu consideră că o posibilă explicaţie că preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat "sceptic" cu privire la bugetul pe 2017 propus de actuala coaliţie de guvernare ţine poate de faptul că realizările Guvernului precedent în materie de absorbţie de fonduri europene au fost "zero", faţă de obiectivul asumat de noul Executiv de atragere a 5,2 miliarde de euro în acest an.

"Dacă privesc în raport cu ceea ce a fost anul trecut, când a fost Guvernul respectiv (Guvernul Dacian Cioloş - n.r.), normal că eşti sceptic când ai zero la fonduri europene. Oamenii ne-au votat să facem treabă şi am propus şi avem un program de guvernare ambiţios, avem un buget ambiţios, care cuprinde o componentă extrem de importantă pe fonduri europene. Sigur, dacă compari 5,2 miliarde de euro cât ne-am propus să atragem anul acesta cu zero, probabil că pare aşa cum a spus domnul preşedinte", a declarat Sorin Grindeanu la Antena 3, întrebat dacă observaţiile lui Klaus Iohannis cu privire la bugetul pe 2017 sunt "corecte" sau "exagerate".

Premierul a precizat că relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis se păstrează în termeni instituţionali, întrebat pe acest subiect.

"Instituţional, corect. Ne-am întâlnit, a fost public, de cinci-şase ori, o dată la învestitură, după aceea de vreo trei ori cu bugetul (...), după aceea a fost CSAT-ul, a venit şi dânsul într-o şedinţă de guvern, astea au fost întâlnirile pe care le-am avut cu preşedintele Klaus Iohannis. Altele nu au existat", a afirmat Grindeanu.

Cât despre relaţia sa cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, el a spus că este aceeaşi ca din primele zile în care a devenit prim-ministru, la fel şi în cazul copreşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Şi relaţia extraordinară pe care o am cu domnul preşedinte Tăriceanu, ca preşedinte al uneia din formaţiunile din Coaliţie, este aceeaşi ca din prima zi sau din prima săptămână când am devenit prim-ministru. Încercările de a se induce că există certuri între Grindeanu şi Dragnea, între 'X' şi 'Y' eu le ignor. (...) E cea mai bună dovadă că relaţia dintre mine şi domnul Dragnea e cea corectă. Azi am fost împreună la Asociaţia Comunelor, mâine (marţi - n.r.) avem program, o parte din zi este comun. Lucrurile merg cât se poate de firesc, nu e o preocupare pentru mine ceea ce, neapărat, se induce. (...) Nu există probleme, există dialog, încercăm în continuare, şi eu, ca şef al Guvernului, şi domnul Dragnea, şi ca preşedinte al PSD şi ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, să facem lucrurile pentru care ne-au votat oamenii. Asta e preocuparea noastră", a declarat premierul.

Premierul s-a referit şi la vizita pe care deputatul Victor Ponta i-a făcut-o la Guvern, precizând că el i-a telefonat fostului prim-ministru să-l invite la Palatul Victoria.

"L-am sunat, l-am rugat dacă poate să vină până la Guvern, a venit. E normal să am relaţii cu foştii prim-miniştri, mai ales membrii partidului din care fac parte. Am discutat pe ceea ce înseamnă buget, pe ceea ce înseamnă fonduri europene şi aşa mai departe. E normal să vrei să foloseşti experienţa colegilor şi prietenilor tăi. Nu văd nimic anormal", a afirmat Grindeanu. www.agerpres.ro

×