x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu, despre un eventual cutremur major: În situaţii de urgenţă e nevoie şi de spirit civic

Grindeanu, despre un eventual cutremur major: În situaţii de urgenţă e nevoie şi de spirit civic

04 Mar 2017   •   12:40
Grindeanu, despre un eventual cutremur major: În situaţii de urgenţă e nevoie şi de spirit civic
Sursa foto: Steluta_Popescu

Premierul Sorin Grindeanu, aflat sâmbătă la Buzău, a declarat că în cazul unui cutremur major contează foarte mult spiritul civic, având în vedere că "statul şi structurile de urgenţă nu tot timpul ajung să rezolve toate problemele".
 

"Sunt foarte multe lucruri de făcut. Noi am prevăzut în bugetul de anul acesta, ca o continuare a ceea ce s-a întâmplat şi anul trecut, o sumă care poate părea nu pare mare, de 25 de milioane de lei. Sunt lucruri de început, sunt lucruri care cred eu că trebuie dublate de ceea ce s-a început în urmă cu câteva săptămâni şi anume o campanie de informare extrem de profesionistă", a precizat Grindeanu.

El a subliniat că, în situaţii de urgenţă, important este spiritul civic.

"Statul şi structurile de urgenţă nu tot timpul ajung să rezolve toate problemele. Aici contează foarte mult şi spiritul civic pe care trebuie să îl trezim la fiecare cetăţean, pentru că în situaţii de acest tip de urgenţă este nevoie şi de acest lucru", a precizat premierul.

În privinţa consolidării blocurilor cu bulină roşie, şeful Executivului a afirmat că şi administraţiile locale trebuie să se implice.

"Blocurile cu bulină roşie ar trebuie consolidate şi pe fonduri guvernamentale, dar sunt foarte multe lucruri care pot fi atrase de un bun administrator, anumite chestiuni care ţin şi de fonduri europene, dar şi printr-o administrare mai bună a banului public", a arătat premierul.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: sorin grindeanu