Sorin Grindeanu a reacționat, marți, la emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, la acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu.
Întrebat cum sunt văzute aceste acuzații la adresa ministrului în interiorul partidului, Sorin Grindeanu a subliniat că există o analiză la universitatea unde Marinescu și-a susținut teza de doctorat și că până la anunțarea deciziei, PSD îl susține pe acesta.
„Nu vreau să-l apăr pe Marinescu. Eu am mai văzut filmul ăsta. Și l-am mai văzut cu toții. Cum nu convine ceva, scoatem câte o chestiune. Eu știu că în acest moment există în analiză, la universitatea unde și-a dat doctoratul, această teză, care va ieși cu o decizie. Despre asta e vorba. Până atunci, PSD-ul îl susține pe Marinescu, fiind un ministru care și-a făcut treaba foarte bine”, a afirmat Grindeanu în cadrul emisiunii de la Gândul.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, este vizat de acuzații de plagiat, după ce o analiză publicată de PressOne susține că peste jumătate din teza sa de doctorat în Drept ar conține fragmente copiate din alte lucrări științifice. Conform investigației, 56,68% din lucrare, respectiv 140 de pagini din totalul de 247, conțin fragmente copiate din alte lucrări științifice.
(sursa: Mediafax)



