x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lovitură pentru bugetari! Statul interzice cumulul pensiei cu salariul și blochează transferurile între instituțiile publice

Lovitură pentru bugetari! Statul interzice cumulul pensiei cu salariul și blochează transferurile între instituțiile publice

de Redacția Jurnalul    |    17 Noi 2025   •   18:03
Lovitură pentru bugetari! Statul interzice cumulul pensiei cu salariul și blochează transferurile între instituțiile publice
Sursa foto: gov.ro

Guvernul finalizează OUG-ul care va interzice cumulul pensiei cu salariul pentru bugetari, va bloca transferurile între instituții și va impune pensionarea obligatorie la 70 de ani, cu puține excepții. Află noile reguli și cine este vizat.

Draftul final al OUG privind cumulul pensiei cu salariul intră pe ultima sută de metri

Guvernul lucrează la forma finală a ordonanței de urgență care va limita sever cumulul pensiei cu salariul în sectorul public și va pune capăt transferurilor între instituțiile statului. Potrivit surselor stiripesurse, ultimele discuții vor avea loc vineri, la Ministerul Muncii, după care documentul va intra în ședința de Guvern pentru adoptare.

Prelungirea activității doar până la 70 de ani și doar cu acord anual

Conform draftului actual, angajații la stat care ating vârsta de pensionare vor putea continua activitatea până la 70 de ani, însă exclusiv cu acordul anual al ordonatorului de credite sau al angajatorului. Practic, contractul lor va putea fi prelungit sau nu de la un an la altul.

După împlinirea vârstei de 70 de ani, bugetarii vor fi obligați să se pensioneze, fără posibilitatea unei noi prelungiri. Excepție fac „pensionarii speciali de la MAI și MApN, dar și cei care sunt aleși în funcții publice (primari, parlamentari etc.) sau persoanele numite în funcții prin hotărâri ale Parlamentului”.

Cumulul pensiei cu salariul, restricționat drastic

Bugetarii care aleg să rămână în sistem după îndeplinirea condițiilor de pensionare vor putea lucra doar dacă acceptă reducerea pensiei cu 85%. Acest compromis este valabil doar până la vârsta de 70 de ani, moment în care pensionarea devine obligatorie.

Pensionarea forțată în 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG

Instituțiile publice vor avea obligația ca, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, să întocmească actele de pensionare pentru toți angajații care îndeplinesc condițiile legale.

Art. VI (1) Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii - Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate  continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.

(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.

(4) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii prevăzuți la alin.(1) au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea prevăzută la alin.( 2 ).

(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.

(6) De prevederile alin.(5) beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului.

×
Subiecte în articol: cumulul pensie-salariu transfer