x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvern: Un proiect de lege de modificare a Codurilor penale va fi rezultatul unei ample consultări publice

Guvern: Un proiect de lege de modificare a Codurilor penale va fi rezultatul unei ample consultări publice

05 Feb 2017   •   19:28
Guvern: Un proiect de lege de modificare a Codurilor penale va fi rezultatul unei ample consultări publice
Sursa foto: RADU-BADOIU

Un proiect de lege de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală va fi rezultatul unei ample consultări publice, pe care o va organiza Ministerul Justiţiei, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Guvernului, remis duminică AGERPRES.

Precizările sunt făcute ''ca urmare a unor solicitări adresate de mass-media cu privire la existenţa unui proiect de lege care să modifice Codul penal şi Codul de procedură penală''.

"Proiectul de lege la care se face referire nu este asumat de Guvern. Un proiect de lege care să pună în acord realităţile juridice interne şi internaţionale - deciziile Curţii Constituţionale, legislaţia naţională şi directivele europene - va fi rezultatul unei ample consultări publice, pe care o va organiza Ministerul Justiţiei cu societatea civilă, instituţiile, organizaţiile interesate şi cu partidele politice", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, până la momentul în care va rezulta un proiect agreat cu toţi participanţii la dezbatere, nici o altă propunere legislativă pe tema modificării Codului penal şi a Codului de procedură penală nu va face obiectul vreunei decizii în Guvern.

Guvernul a adoptat, duminică, o ordonanţă de urgenţă pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. În aceeaşi zi, noua OUG a fost publicată în Monitorul Oficial.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a cerut ca în perioada imediat următoare Ministerul Justiţiei să demareze de urgenţă dezbateri publice cu toate partidele politice şi cu societatea civilă pe tema subiectelor din ordonanţa care a fost abrogată.

"Totodată, premierul a solicitat ministerului de resort parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale, Directivele europene, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament", a informat Guvernul, după adoptarea noului act normativ.

×