x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul a amânat adoptarea Legii salarizării unice

Guvernul a amânat adoptarea Legii salarizării unice

22 Noi 2010   •   09:48
Guvernul a amânat adoptarea Legii salarizării unice
Sursa foto: Karina Knapek /Jurnalul National
VIDEO - Executivul nu va mai discuta proiectul Legii salarizării în şedinţa de astăzi, ci într-o nouă reuniune programată pentru miercuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, nu a fost încă primit avizul Consiliului Economic şi Social (CES).

Guvernul a anunţat, la finalul şedinţei de săptămâna trecută, că a discutat, în primă lectură, proiectul legii cadru privind salarizarea unitară a personalului din sistemul bugetar şi proiectul legii de aplicare a acesteia în anul 2011, urmând ca formele finale ale actelor normative să fie adoptate luni, 22 noiembrie, după consultări cu Fondul Monetar Internaţional, iar ulterior să fie trimise spre Parlament, în procedură de angajare a răspunderii.

Proiectul legii salarizării, pentru care nu s-a ajuns încă la un acord cu sindicatele, a fost transmis şi Consiliului Economic şi Social.

Premierul Emil Boc anunţa, la începutul săptămânii trecuteă, că proiectul Legii salarizării unitare se va afla luni, 22 noiembrie, pe masa Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pentru stabilirea calendarului de angajare a răspunderii Guvernului.

Surse parlamentare au declarat, pentru Mediafax, că premierul Emil Boc le-a prezentat, în 17 noiembrie, parlamentarilor coaliţiei variante privind Legea salarizării unitare, arătând că salariul minim pe economie ar urma să fie de 670 de lei.

Potrivit surselor citate, în varianta prezentată de Boc se arată că în 2011 vor fi creşteri salariale de până la 15% la toate salariile, pornind de la nivelul de acum al salariilor.

×