Actualul Executiv a reuşit performanţa ca în primele cinci luni ale acestui an să emită mai multe ordonanaţe de urgenţă decât Guvernul Tăriceanu în aceeaşi perioadă a anului 2005 şi de trei ori mai multe acte de acest gen comparativ cu ordonanţele adoptate, în ianuarie-mai 1997, de cabinetul CDR.
În perioada ianuarie-mai 2009, Guvernul a adoptat 59 ordonanţe de urgenţă, 46 proiecte de legi şi 5 ordonanţe simple emise în baza legii de abilitare, în luna ianuarie.
Comparat cu guvernările precedente, numărul ordonanţelor de urgenţă emise de actualul Cabinet depăşeşte pe cel al actelor similare adoptate de Guvernul Tăriceanu în perioada ianuarie-mai 2005 (44 ordonanţe de urgenţă) şi este de aproape trei ori mai mare decât cel al ordonanţelor aprobate de Executivul CDR în ianuarie-mai 1997 (22 acte).
Singurul care se apropie cât de cât de apetitul guvernului Boc pentru practica ordonanţelor este Guvernul Năstase, care a aprobat, în intervalul ianuarie-mai 2001, un număr de 80 de ordonanţe de urgenţă.
Doar 27% reprezintă proiecte pentru care Executivul şi-a anunţat intenţia de a le promova potrivit Programului său legislativ, se arată într-un document ministerial citat de Mediafax.
În document se mai arată că, din totalul celor 116 măsuri legislative propuse în Programul legislativ al Guvernului, până în prezent au fost prezentate şi aprobate de Executiv numai 25 de proiecte, reprezentând un grad de realizare de 21% din total, celelalte proiecte fiind în diferite stadii de elaborare la iniţiatori. În acest interval, Guvernul a mai iniţiat 5 proiecte care aveau termene de realizare în alte perioade ale anului.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro