x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul îşi asumă răspunderea pentru legea educaţiei, salarizarea unitară şi reorganizarea agenţiilor

Guvernul îşi asumă răspunderea pentru legea educaţiei, salarizarea unitară şi reorganizarea agenţiilor

03 Sep 2009   •   00:00

Decizia a fost luată în urma unei şedinţe care a durat peste 10 ore, încheindu-se după miezul nopţii, şi în care cele trei acte normative au fost analizate în detaliu. Codul Educaţiei va fi înaintat Parlamentului sub forma unui proiect de lege privind educaţia naţională.



"Proiectul de lege pentru educaţia naţională - aceasta este denumirea, pentru că reflectă un efort comun, atât al comisiei Andronescu, cât şi al comisei Miclea, iar propunerea ca proiectul să se numească aşa a venit din partea primului-ministru", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, citată de Mediafax.

Oficialul guvernamental a precizat că Guvernul va informa, astăzi, printr-o scrisoare, Birourile Permanente ale Parlamentului despre intenţia de asumare a răspunderii, iar amendamentele la cele trei proiecte de legi urmează să fie incluse în documente până sâmbătă, pentru a fi înaintate Legislativului.

Surse ministeriale au declarat că discuţiile asupra proiectelor de legi vor continua la nivelul Executivului, pentru eventuale modificări, şi vor fi transmise cel mai probabil luni Parlamentului.

×
Subiecte în articol: politic