x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul vine cu un prim proiect pentru salarii

Guvernul vine cu un prim proiect pentru salarii

de Dan Radu    |    12 Apr 2016   •   20:05
Guvernul vine cu un prim proiect pentru salarii
Sursa foto: astefanei/Getty Images/iStockphoto

Proiectul Ordonanţei de urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul bugetar, elaborat de Ministerul Muncii, prevede un salariu minim de 1.250 de lei şi unul maxim de 15.000 de lei, care va fi încasat de preşedintele ţării. Fiecare funcţie de bugetar va veni cu cinci gradaţii, în funcţie de vechime veniturile urmând să crească. Proiectul va fi dezbătut mâine, în şedinţa de Guvern.

 

Salariile ar urma să crească începând cu 1 august, potrivit proiectului elaborat de Ministerul Muncii. Dacă va fi adoptată, ordonanţa va fi aplicată până la adoptarea unei legi a salarizării unitare, prognozată pentru 2018. Potrivit grilelor proiectului guvernamental, bugetarii cu studii medii vor primi minimum 1.250 de lei, un profesor va fi încadrat cu salarii între 1.700 şi 3.400 de lei, un medic primar cu salarii între 3.400 şi 4.300 de lei, iar un profesor universitar va fi încadrat cu 5.300 de lei. Cel mai mare salariu de bugetar (al preşedintelui ţării) nu poate fi de 12 ori mai mare ca cel minim pe economie. Astfel, preşedintele ţării va avea un salariu de 15.000 de lei. Premierul, şefii camerelor Parlamentului şi patriarhul Bisericii Ortodoxe vor primi 13.706 lei pe lună, miniştrii vor primi 12.124 de lei, în timp ce senatorii şi deputaţii vor avea indemnizaţii de 10.150 de lei pe lună. Proiectul prevede şi anumite restricţii în ceea ce-i priveşte pe parlamentari şi aşte categorii. Astfel, vor fi îngheţate pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, ale ambasadorilor, magistraţilor, militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. De asemenea, indemnizaţia de deplasare pentru parlamentarii care nu locuiesc în Bucureşti va fi redusă de la 2% din indemizaţia lunară pe zi la 1%. Proiectul va fi discutat, azi, de sindicalişti, care se vor reuni în Consiliului Naţional Tripartit-Dialog Social pentru eventuale amendamente şi propuneri. Proiectul de ordonanţă va fi dezbătut mâine în timpul şedinţei de guvern, urmând capete o formă finală care să intre apoi în dezbatere publică.

Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, efortul financiar brut necesar implementării noilor grile de salarizare este de 2,344 miliarde lei, iar impactul net este de 1,503 miliarde lei.

Problema salarizării bugetarilor va fi adresată de Guvern printr-o ordonanţă, urmând ca o lege cu aplicare multi-anuală să fie elaborată, cel mai probabil, de guvernele viitoare

×