x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Hărdău (PDL) despre Papahagi (Fundaţia Creştin Democrată): Nu poate candida, în locul meu, acest Agamiţă Dandanache!

Hărdău (PDL) despre Papahagi (Fundaţia Creştin Democrată): Nu poate candida, în locul meu, acest Agamiţă Dandanache!

de Agerpres    |    30 Sep 2012   •   12:00
Hărdău (PDL) despre Papahagi (Fundaţia Creştin Democrată): Nu poate candida, în locul meu, acest Agamiţă Dandanache!
Senatorul PDL de Cluj Mihail Hardau, fost ministru al Educatiei, este foarte nemultumit de faptul ca in colegiul in care el a fost ales ar urma sa candideze, din partea PDL si a Aliantei Romania Dreapta, Adrian Papahagi, liderul Fundatiei Crestin-Democrate.
Mihail Hardau a declarat, duminica, pentru AGERPRES, ca daca vor ramane asa lucrurile, el va candida impotriva lui Adrian Papahagi, indiferent din partea cui.
'Ca principiu, eu nu-s de acord sub nici o forma ca pe colegiul meu sa vina Agamita Dandanache. Nu vreau eu sa candidez neaparat. Indiferent cine e, nu vreau nici un Agamita Dandanache. Noi am mai avut Agamita Dandanache, care n-au mai ramas in partid. Consider ca nu e in regula ca o alianta care se numeste dreapta sa inceapa cu o problema stramba. Asta-i tot. Deocamdata nu s-a luat nici o decizie, dar intr-un grup mai restrans am spus ca nu-s de acord ca pe colegiul meu sa vina oameni care n-au fost din PDL. Daca ramane candidatura d-lui Papahagi, voi candida contra lui. N-are importanta din partea cui', a subliniat Mihail Hardau.
Conducerea PDL Cluj nu a putut fi contactata pentru a exprima un punct de vedere referitor la tensiunile din organizatie.
Liderul Fundatiei Crestin-Democrate, Adrian Papahagi, si-a exprimat convingerea ca senatorul Mihail Hardau va ramane in PDL si ca nu va candida impotriva sa din partea altei formatiuni.
El a declarat, duminica, pentru AGERPRES, ca totusi Mihail Hardau nu este 'apropitar' pe colegiul sau.
'Apreciez finele aluzii literare ale domnului profesor Hardau, dar nu inteleg referinta de 'apropitar' a domniei sale la 'colegiul sau'. In ce ma priveste, nu concurez pentru locul domniei sale in Senatul Romaniei, ci mi-am manifestat intentia sa candidez in Colegiul 1 Camera Deputatilor, unde Alianta Romania Dreapta nu are actualmente titular datorita migrarii spre orizonturi mai rosii a domnului Mircia Giurgiu. In ce priveste amenintarea traseismului, nu cred ca un vechi membru PDL ar fi dispus sa ilustreze aceasta urata practica si sa candideze din partea oricui. Sunt convins ca domnul profesor Hardau, pe care il stimez, va ramane un stalp al PDL Cluj si al dreptei romanesti, asa cum stiu ca innoirea clasei politice si schimbul de generatii sunt dorite de electorat si de Alianta Romania Dreapta', a mentionat Adrian Papahagi.

×