x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Hellvig spera că Familia Regală va rămâne alături de societatea românească în proiectele sale majore

Hellvig spera că Familia Regală va rămâne alături de societatea românească în proiectele sale majore

05 Dec 2017   •   15:28
Hellvig spera că Familia Regală va rămâne alături de societatea românească în proiectele sale majore

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, transmite condoleanţe Casei Regale şi îşi exprimă speranţa că Familia Regală va rămâne alături de societatea românească în proiectele sale majore, ca un reper constant de moralitate şi forţă unificatoare.

 

''Am primit cu adâncă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. Ca fost şef al statului român şi ultim supravieţuitor de mare însemnătate al celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, viaţa sa în serviciul cetăţenilor lasă o amprentă profundă asupra României moderne. Avem datoria ca, mai ales în aceste clipe, să păstrăm vie în memoria naţiunii noastre amintirea exemplelor de patriotism, curaj şi demnitate de care Majestatea Sa a dat dovadă în momentele cruciale pentru România secolului XX. Transmit, în numele meu şi al Serviciului Român de Informaţii, condoleanţe Casei Regale a României şi îmi exprim speranţa că Familia Regală va rămâne alături de societatea românească în proiectele sale majore, ca un reper constant de moralitate şi forţă unificatoare. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Majestatea Sa!'', a scris Hellvig pe pagina de Facebook a SRI, informeaza agerpres.

Regele Mihai a murit marţi, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa din Elveţia, a anunţat Casa Regală.

×
Subiecte în articol: director sri eduard hellvig regele mihai