Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a declarat joi că SRI nu a fost şi nu va fi niciodată implicat politic în mandatul său.
Înainte de a intra la audierea din Comisia parlamentară de control al activităţii SRI, întrebat cum răspunde acuzaţiilor potrivit cărora SRI ar fi fost implicat politic în legătură cu protestele din Piaţa Victoriei, Hellvig a răspuns: "Nu, şi niciodată SRI, în mandatul meu, nu va fi implicat în nicio activitate de asemenea natură".
El a adăugat că între SRI şi MAI există o colaborare interinstituţională.
"Colaborarea între SRI şi MAI se face pe bază de protocol, evident. În protocol sunt scrise toate mecanismele de colaborare între cele două instituţii şi o să vi le prezinte domnul preşedinte Ţuţuianu (al Comisiei parlamentare de control al SRI - n.r.) după audiere", a declarat Hellvig, întrebat dacă ministrul de Interne a primit informări din partea SRI în ziua în care s-au produs incidente violente la protestul din Piaţa Victoriei şi dacă există un protocol interinstituţional în acest sens.
Directorul SRI a precizat că nu doreşte să intre în alte detalii pe subiectul informării de către SRI a ministrului de Interne.
Întrebat ce informaţii are SRI cu privire la "protestele degenerate în violenţe" din Piaţa Victoriei şi cine sunt cei care "au disturbat ordinea publică", Hellvig a repetat că detaliile vor fi date de preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI.
El a subliniat că de fiecare dată când se prezintă la o audiere în Parlament aduce şi documente care să-i susţină afirmaţiile.
Directorul SRI a spus că nu are ce să-şi reproşeze pe subiectul supus audierii parlamentare.
Adrian Ţuţuianu declara săptămâna trecută că i-a trimis o scrisoare şefului SRI prin care îi solicita o informare privind aspecte legate de protestele din Piaţa Victoriei. www.agerpres.ro