Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat că atacurile recente la adresa sa în care sunt prezentate două tranzacţii imobiliare care ar fi suspecte sunt atacuri dirijate, iar în România dacă nu ai certificat alb de la DNA şi ANI nu eşti politician veritabil.
"Apar astfel de atacuri, iar eu ştiu că sunt dirijate, ştiu că sunt oameni care au interese să mă denigreze. Sunt lucruri vechi, însă de 20 de ani nu m-a chemat nimeni, la nici o instituţie a statului, nici măcar ca martor. Tragedia este că nu avem instituţii ale statului serioase, cum este ANI de exemplu sau cum este DNA. Când porneşti o anchetă împotriva cuiva, trebuie să ai documente", a explicat ministrul agriculturii, citat de antena3.ro. Acesta adăuga că în România, "dacă nu ai certificat alb de la DNA şi de la ANI, nu eşti un politician veritabil".
În plus, ministrul de resort a mai explicat că cele două tranzacţii ale imobilelor din Timişoara şi Bucureşti au fost relaţii private de vânzare, respectiv cumpărare, iar sumele tranzacţionate sunt preţurile reale ale celor două.
"Se vorbeşte de cele două case, una vândută prin 2003, e o chestie de piaţă privată, e o relaţie privată, nu am luat bani de la minister să iau casa. Între doi oameni care fac o tranzacţie privată, comercială, nu există şpagă, există preţ. Cu cea din Bucureşti, nu aveam eu nicio treabă, proprietarul mi-a spus că o vinde cu două sute. Când a luat-o el, cu cât, nu era treaba mea. Eu eram în ambele cazuri, odată vânzător de bună credinţă, apoi cumpărător de bună credinţă", a mai spus Sârbu, citat de Newsin.
"Gardianul" a publicat un material în care se arăta că Ilie Sârbu a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru modul în care a achiziţionat, în anul 2003, o vilă în centrul Capitalei.
În plus, Academia Caţavencu a publicat un material prin care se subllinia că ministrul Agriculturii a vândut o casă din Timişoara, în acelasi an, la un preţ de 300.000 de dolari americani, în condiţiile în care, potrivit publicaţiei, imobilul nu valora mai mult de 200.000 de dolari. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro