x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Iliescu se foloseste de atuurile regelui"

"Iliescu se foloseste de atuurile regelui"

02 Feb 2004   •   00:00

Ne-am dus la surorile lui Corneliu Coposu, Rodica si Flavia, pentru un interviu. Ne-au invitat direct la micul dejun: cafea cu lapte, biscuit i dulci, cozonac, ceai de fructe, toate oferite la masa veche din camera de zi. Rodica este cea care se ofera sa ne povesteasca toate cele, iar Flavia se lasa cu greu convinsa sa fie citata. Nu vor sa fie ca surorile Mihali, pe care, in vremea balurilor boieresti, trebuia musai ca fiecare tanar sa le invite pe amandoua la vals. Viata lor nu se cramponeaza insa in vremurile tineretii lor. Lauda "Observatorul" Antenei 1 si se plang ca ziarele lor preferate odinioara au inceput se publice stiri "vechi de trei zile".

MONICA IORDACHE

Jurnalul National: Ce credeti despre cererile lui Pacepa? Rodica Coposu: In ceea ce priveste averea lui, mi se pare ca are dreptate. Dar nu stiu daca trebuie judecat ca un erou. Plecarea lui din sistemul in care avea o functie de raspundere se pare ca i-a adus niste beneficii. Nu as putea sa va spun ca trebuie sau nu sa i se restituie ce a avut. Trebuie sa i se dea in masura in care tuturor celor care au fost deposedat i trebuie sa li se dea bunurile inapoi.

Adica sa nu i se aplice un regim preferential? R.C.: Da, sa nu aiba un regim preferential, pentru ca atunci ar trebui sa li se dea urgent bunurile inapoi si celor care au stat 15-20 de ani in puscarie. Si ei ar trebui sa isi recupereze acum casele de la unii ca Pacepa. Acesti ofiteri de securitate au intrat de fapt in casele celor care au fost dati afara si care de 14 ani se lupta sa isi recupereze bunurile. Dar e greu sa distingi aici. Legea dreptatii este foarte sinuoasa.

Castelul Peles Dar regele Mihai poate sa ceara inapoi Castelul Peles? R.C.: Din cate stiu eu, castelul de la Peles a fost facut de strabunicul regelui Mihai, regele Carol I, din banii sai proprii. El a tinut si o evidenta, pana la ultimul banut pe care l-a cheltuit la constructia acestui castel. A vandut proprietatea lui din Germania, dupa care si-a cumparat teren aici si si-a construit castelul.

Nu a fost donat statului roman? R.C.: Nu. Niciodata. Castelul a fost lasat mostenire nepotului lui, Mihai, si ar trebui sa se retrocedeze. Cred ca vrea sa ramana in continuare muzeu. A solicitat pentru el doar Pelisorul sau ceva din atenantele castelului. Flavia Balescu: In actele regelui Carol I a ramas absolut tot ceea ce a cheltuit, inclusiv plata carutelor care au carat materialele pana la Sinaia. Atat de meticulos era incat a inregistrat si plata carutasilor.

Deci printul Paul nu are nici un cuvant de spus in privinta Castelului Peles? R.C.: El nu are dreptul sa foloseasca nici titlul de print, pentru ca statul roman nu a recunoscut casatoria dintre Carol al II-lea si bunica sa, Zizi Lambrino. Din punct de vedere religios au fost casatoriti, iar tatal lui a facut un proces, undeva in Portugalia, dupa ce a murit regele Carol al II-lea, si a fost recunoscut ca fiul lui. Dar, din perspectiva statului roman, el nu are nici un drept. Regele Mihai

Ce credeti despre reconcilierea dintre rege si presedintele Ion Iliescu? R.C.: Probabil ca presedintele Iliescu s-a gandit sa isi faca o imagine internationala de mare democrat. Iar regele Mihai s-a gandit ca interventiile pe care le poate face la casele regale din Europa pot sa mai dreaga putin imaginea Romaniei.

Asta inseamna ca presedintele Iliescu il foloseste pe rege? R.C.: Da, dar si pe vremea Conventiei Democratice regele Mihai a fost un ambasador itinerant al Romaniei si a facut destul de multe pentru Romania. Cred ca totusi domnul Iliescu a castigat in intelepciune si in experienta si se gandeste ca este foarte bine sa foloseasca atuurile pe care le are majestatea sa regele fata de casele domnitoare din Europa.

Este impacat regele cu aceasta reconciliere sau o accepta de nevoie? R.C.: Nu pot sa spun eu asta. Ar trebui sa il intrebati. Nu avem cum sa stim daca este impacat sau nu cu aceasta situatie. Oricum, eu cred ca face acest lucru pentru ca iubeste Romania. Si pentru ca este o persoana care nu a putut sa urasca niciodata. F.B.: A avut o viata destul de chinuita. Si in copilarie, si in adolescenta. A trecut prin niste evenimente foarte dure, dar a putut sa ierte intotdeauna. De altfel, nu a fost niciodata o persoana aroganta. Tineretul era foarte apropiat de Casa Regala si de regele Mihai. Cand iesea din palat, avea o masina mica, deschisa, cu o treapta in fata portierei pe care se urcau mereu tineri, baieti, fete... Masina mergea foarte incet si el dadea mana cu toata lumea. Mergea intotdeauna singur.

Nu era pazit? R.C.: Avea un caine. F.B.: Sora noastra care nu mai este ne-a povestit ca, in timpul razboiului, s-a anuntat un bombardament. O prietena de-a ei, care era farmacista, a iesit din farmacie in strada si a cautat o masina sa plece spre Campina, pentru ca acolo locuia. A oprit o masina in care era un tanar cu ochelari. Ea nu a vazut cine este, dar dupa o bucata de drum a vazut insemnele regale pe bordul masinii si atunci si-a dat seama cine este. A inceput sa strige: "Majestate, sire, domnule! Va rog sa ma iertati, opriti masina sa cobor!". Incepuse sa tremure de emotie, iar el, linistit, i-a spus sa se calmeze ca era normal sa o duca acasa din moment ce el era cu masina, iar ea era pe jos.

Ar putea sa se mai implice in politica? R.C.: Cred ca nu, pentru ca educatia sa l-a invatat ca regele domneste, nu guverneaza. Este deasupra problemelor politice si a disputelor dintre partide. I-ar fi greu sa se implice, daca toata viata a crezut ca trebuie sa ramana deasupra acestor lucruri.

Cum vi s-a parut propunerea de a candida la Presedintie? R.C.: A fost o propunere neavenita. L-ar fi determinat sa candideze ca sa ia un procent minim si le-ar fi facut jocul celor care ar fi vrut sa anihileze orice influenta a monarhiei in tara.

Casa Regala are o situatie financiara grea? R.C.: Cred ca este intr-o situatie grea. Dar in toata lumea, familiile vechi, care au castele, ori le-au dat in administrarea statului, ori le-au facut hoteluri de lux. Nu mai exista acum mijloace sa intretii asemenea construct ii.

Asta ar fi solutia si pentru Castelul Peles? R.C.: Probabil ca da, sa fie dat in administrarea statului sau sa primeasca o suma ca despagubire. Taranistii

Este PNTCD ceea ce ar fi visat dl Coposu? R.C.: Fratele meu visa ca PNTCD sa fie un partid puternic si respectat, care sa promoveze principiile crestin-democratiei. Dupa 1989 a muncit de dimineata pana seara incercand sa reconstruiasca acest partid.

Nu a fost insa distrus din interior? R.C.: Eu tin minte ca odata a dat cineva, nu mai stiu cine, un telefon sa-i propuna fratelui meu sa vina cu niste aparate de depistat microfoanele sa le descopere pe cele care erau in sediul nostru. Si fratele meu a zis: domnule, cred ca nu este cazul pentru ca dl Magureanu are destui oameni la noi in partid si nu cred ca trebuie sa se mai oboseasca sa ne asculte la microfon. Si-a dat seama ca erau si intrusi, dar credea ca poate se vor molipsi de la ideile noastre. Cei care au dorit propasire materiala au plecat spre alte zari mai calde. Cei care au ramas se straduiesc sa duca mai departe acest partid.

Ma refeream la certurile interminabile dintre membrii PNTCD? R.C.: Certuri sunt in toate formatiunile. Cei care au dorit propasirea materiala au cautat o rampa de lansare spre mai inalta societate, iar cei care nu au reusit si-au luat jucariile si au plecat.

Mai tineti legatura cu fostii demnitari taranisti? Va mai cauta? R.C.: Pe dl Constantinescu l-am vazut destul de rar. Ne suna de sarbatori. Dl Ciorbea ne mai suna, ne mai invita la diverse festivitat i, comemorari, dar nu am avut relatii foarte apropiate cu oamenii politici. I-am cunoscut ocazional si ne vedem tot ocazional.

Dar Radu Vasile? R.C.: Radu Vasile nu era un apropiat de-al nostru.

Ce credeti despre declaratia fiului lui Ion Ratiu, care spune ca Seniorul a fost un dictator, iar tatal sau s-a simtit un marginalizat in partid? R.C.: Este parerea lui, n-as vrea sa comentez acest subiect.

×
Subiecte în articol: politic mihai cred regele