x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu, un fost "elev model"

Iliescu, un fost "elev model"

01 Iun 2004   •   00:00

"Presedintele a fost un elev model." Cu aceasta impresie au plecat ieri de la Cotroceni cei 80 de elevi invitati sa ia masa cu seful statului.

MONICA IORDACHE

LA MASA. Presedintele Iliescu i-a primit ca in fiecare an pe reprezentantii catorva publicatii scolare din toata tara, a stat de vorba cu ei aproape doua ore si au mancat impreuna. La masa cu seful statului si cu consilierul prezidential Corina Cretu, copiii au primit ciorba de perisoare cu zarzavat, friptura cu garnitura de orez, iar ca desert, tarta cu fructe. Dupa masa, seful statului a stat sa faca poze cu elevii si i-a plimbat prin Palatul Cotroceni, prin aripa in care sunt instalate birourile Administratiei Prezidentiale si pe care copiii nu ar mai fi avut ocazia sa o vada.

AMINTIRI. Stimulat probabil de povestile lor, si presedintele si-a amintit de anii de scoala, dar a omis nazbatiile, asa ca invitatii sai au plecat de la Palat convinsi ca seful statului a fost un "elev model".

Andrei Orasanu, redactor la publicatia Martisor, a povestit ca au vorbit cu presedintele despre cartea virtuala, seful statului marturisindu-le copiilor ca prefera volumele clasice pe care "le poate simti si aprofunda". Seful statului i-a iscodit pe copii si despre cum se impaca cu profesorii. Discutia a ajuns insa pana la filmele "Liceeni" si "Declaratie de dragoste", elevii stiind bine personaje ca "Socrate", profu’ de filozofie, sau "Isoscel", profa de mate. Desi l-au vazut pentru prima data pe presedinte, musafirii s-au simtit foarte bine la Cotroceni. Au fost incantati ca protocolul nu a fost dur si ca presedintele a vorbit deschis cu ei.

×
Subiecte în articol: politic