x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu vede Georgia in NATO

Iliescu vede Georgia in NATO

15 Mai 2004   •   00:00

Presedintele Ion Iliescu apreciaza modul in care presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, si fortele care il sustin au stiut sa gestioneze recentele stari de criza din tara lor.

GABRIELA ANTONIU

Seful statului georgian se afla de ieri intr-o vizita oficiala de trei zile in Romania si s-a intalnit la Palatul Cotroceni cu Ion Iliescu. Dupa intrevedere, seful statului roman a declarat ca Romania considera ca Georgia poate asimila valorile euro-atlantice, devenind „un candidat cu sanse reale" pentru aderarea la NATO. El a adaugat ca a discutat pe aceasta tema, joi, cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si ca Alianta Nord-Atlantica doreste sa se extinda spre Estul Europei, acest subiect urmand a fi abordat la summit-ul de la Istanbul, de la sfarsitul lunii iunie.

SOLUTII. Presedintele roman a declarat, de asemenea, ca ar fi benefic pentru solutionarea pe cale politica a conflictelor inca existente in Caucazul de Sud ca Uniunea Europeana sa transfere in aceasta regiune politica abordata in Balcanii de Vest. Iliescu a apreciat ca solutionarea starii conflictuale din regiunea Adjaria ofera posibilitatea dezvoltarii relatiilor economice prin utilizarea liniei de feribot Constanta-Batumi. Saakasvili a elogiat personalitatea presedintelui roman, precizind ca „toti georgienii urmaresc cu foarte mare atentie toate succesele lui Ion Iliescu".


Planuri comune

Seful statului roman a declarat ca Romania si Georgia intentioneaza sa infiinteze o companie mixta pentru transportul pe Marea Neagra. El a adaugat ca urmeaza sa fie realizate si unele facilitati tehnice in portul Batumi, cum ar fi solutionarea problemei diferentelor dintre tipurile de sine de cale ferata existente in cele doua tari. Presedintele Iliescu a apreciat ca decizia Georgiei de a-si deschide o ambasada la Bucuresti va contribui la dezvoltarea relatiilor bilaterale. Cei doi sefi de stat au cazut de acord ca Romania se afla in centrul Europei, iar tarile din Caucazul de Sud in est.
×
Subiecte în articol: politic