În PSD a început bătălia pentru şefia Curţii de Conturi, una dintre instituţiile cheie vânate de coaliţia aflată la guvernare. CC va rămâne fără preşedintele Nicolae Văcăroiu şi alţi cinci membri cu funcţii de conducere, ale căror mandate vor expira la jumătatea lunii octombrie.
Mandatele de nouă ani a şase membri din conducerea Curţii de Conturi, în frunte cu preşe-dintele Nicolae Văcăroiu şi vicepreşedintele Doina Dascălu (fina lui Dan Radu Ruşanu), vor expira pe 14 octombrie, astfel că Parlamentul, controlat de PSD-ALDE, trebuie să găsească înlocuitori pentru posturile vacante. Bătălia pentru Curtea de Conturi ar putea genera un nou conflict între Putere şi Opoziţie, în condiţiile în care PSD refuză negocierile cu cele-lalte partide în tentativa de a-şi adjudeca toate cele şase funcţii de conducere. Social-democraţii vor organiza un „concurs de dosare” care, în lipsa oricăror înţelegeri prealabile, va fi impo-sibil de trecut de vreun candidat propus de Opoziţie, în condiţiile în care PSD şi ALDE deţin majoritatea în comisiile perma-nente pentru buget, finanţe şi bănci din cele două Camere. „Până în 2011 se făceau în Parla-ment negocieri politice, erau nişte cutume pe care le-a rupt PDL la vremea aia. Cine vrea să-şi depună documentele pentru Curtea de Conturi, sunt şase posturi acolo, îi invit să le depună la Parlament. Parlamentarii îi vor audia în comisii şi îi vor vota (pe candidaţii propuşi de partide – n.r.). Nu vreau să fac negocieri politice, le-am spus-o şi colegilor mei”, a recu-noscut Liviu Dragnea. Dacă Opoziţia va fi exclusă de la masa nego-cierilor, în PSD se duce o luptă acerbă pentru cele şase locuri din „board”-ul Curţii de Conturi. Cel mai probabil, PSD va face o concesie în cazul ALDE, iar partidul lui Tăriceanu se va alege cu un post din cele şase.
Ce variante se discută
Surse politice susţin că preşedintele executiv al PSD Niculae Bădălău râvneşte de multă vreme şefia instituţiei, el fiind autorul unui amendament care a modificat Legea de organizare şi funcţi-onare a Curţii de Conturi, în Parlament. Concret, baronul de Giurgiu a modificat un alineat din articolul 47, astfel încât şi persoanele cu studii inginereşti să poată ajunge la şefia CC, nu doar cele cu studii superioare economice sau juridice, aşa cum prevedea legea până acum. Amendamentul lui Bădălău, el însuşi de profesie inginer, a trecut cu uşurinţă de Parla-ment, iar Bădălău părea în pole-position pentru şefia Curţii de Conturi. Surse apropiate PSD afirmă, totuşi, că numirea sa ar fi exclusă după răfuiala avută recent cu liberalul Marin Anton, la o nuntă, în Giurgiu. Un alt nume vehiculat în locul lui Văcăroiu a fost cel al vice-premierului Sevil Shhaideh, însă Liviu Dragnea a spus că fina sa spirituală „nu are acest gând” şi, oricum, el s-ar opune în Parlament, pentru că Shhaideh „trebuie să rămână în Guvern”. Declaraţia lide-rului PSD a venit înainte ca DNA să detoneze dosarul Beli-na-Tel Drum, în care Sevil Shhaideh este urmărită penal pentru abuz în serviciu. În cărţi pentru Curtea de Conturi ar fi şi Adrian Gâdea, fost preşe-dinte al CJ Teleorman (după Liviu Dragnea), în prezent secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Apropiatul lide-rului PSD are şi el probleme penale, fiind suspectat de abuz în serviciu în dosarul Belina. Altă variantă discutată este fostul ministru al Finanţelor, Viorel Ştefan, cel care este preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. În Senat, Comisia similară este condusă de fostul ministru de Finanţe şi al Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, care a fost directorul Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi în perioada iunie 2009- mai 2012.
Cine își încheie mandatul la Curtea de Conturi
● Nicolae Văcăroiu - preşe-dinte (susţinut de PSD în 2008)
● Elena Doina Dascălu - vice-preşedinte (susţinută de PNL)
● Ioan Aron Popa - preşedin-te al Autorităţii de Audit (fost senator PNL)
● Gheorghe Oana - vicepre-şedinte al Autorităţii de Audit (fost vicepreşedinte CEC, susţinută de PSD)
● Verginia Vedinaş - consilier de conturi (fost senator PRM)
● Ştefan Pete - consilier de conturi (fost senator UDMR)
Potrivit legii, membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe și bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
„Pentru a fi numiți consilieri de conturi, se cere îndeplinirea următoarelor condiții: studii superioare economice, juridice sau inginerești, vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor absolvite și pregătire profesională temeinică” - Art. 47 alineat (2) din Legea Curţii de Conturi