x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Initiativa - PC propune taxa pe prosperitate

Initiativa - PC propune taxa pe prosperitate

de Dana Piciu    |    28 Apr 2006   •   00:00
Initiativa - PC propune taxa pe prosperitate

Conservatorii au propus ieri, printr-un proiect de lege, infiintarea "efortului financiar de aderare", o taxa de 3% care sa se adauge impozitului platit de societatile care realizeaza profit si care va fi folosit de stat pentru cheltuielile necesare aderarii la UE.

Presedintele conservatorilor, Dan Voiculescu, a precizat ieri ca PC a initiat si va depune saptamana viitoare la Parlament un proiect de lege care prevede infiintarea unei taxe de 3%, numita "efort financiar de aderare", care se va aplica alaturi de impozitul platit de societatile comerciale care realizeaza profit. "Probabil ca maine (n.r. - astazi) vom avea o intalnire cu premierul pentru a-i face cunoscuta propunerea noastra, iar proiectul de lege va fi supus unui dialog in cadrul Coalitiei de guvernamant. Sumele obtinute din aceasta taxa urmeaza sa fie folosite de stat pentru cheltuielile pe care Romania le va suporta pentru integrare, iar eu voi fi primul platitor al taxei", a mai spus Dan Voiculescu. El a precizat ca aceasta taxa nu va fi suportata decat "de cei care au ajuns sa cunoasca prosperitatea" si nu de marea masa a populatiei care realizeaza doar venit din salariu. Taxa va fi aplicata timp de trei ani, incepand cu 2007, perioada pe care conservatorii o considera cea mai critica din programul de aderare. "Toata lumea asteapta cu multa bucurie data de 1 ianuarie 2007, data integrarii, si crede ca integrarea Romaniei in UE este un lucru benefic pentru fiecare roman. Integrarea va necesita insa costuri foarte mari. Numai in primul an, in 2007, vom fi obligati sa platim aproape un miliard si jumatate de euro la bugetul UE. Sumele pe care le vom primi sunt mult sub sumele pe care le vom plati. Exista pericolul ca acest efort, daca va fi facut de populatia Romaniei in ansamblu, sa accentueze gradul de saracie, de care, din pacate, este atinsa o mare parte a populatiei", a mentionat liderul PC. Pe aceasta tema, deputatii si senatorii conservatori vor avea saptamana viitoare declaratii politice in Parlament.

MINORITATI. Dan Voiculescu a mai precizat ca PC nu va sustine in Camera Deputatilor proiectul Statutului minoritatilor nationale, la fel cum a procedat si la Senat. Mai mult, Biroul Politic al partidului a hotarat sa retraga mandatul reprezentantilor sai in comisiile reunite, unde se dezbate acum Statutul. "Am luat aceasta hotarare pentru ca UDMR nu si-a respectat angajamentul pe care si l-a luat. Am semnat cu presedintele Marko Bela un acord prin care UDMR se angaja sa sprijine initiativa noastra privind reprezentarea de drept in administratia publica locala a romanilor in zonele in care sunt minoritari. Spre dezamagirea noastra, grupul UDMR de la Senat a votat impotriva acestui proiect. Nu putem sa ignoram interesul acelor oameni cum nu putem sa ignoram faptul ca UDMR nu-si respecta angajamentele pe care si le-a luat", a declarat Voiculescu precizand ca acesta este un nou impas in cadrul Coalitiei de guvernare.

"NU MA DERANJEAZA"
Dan Voiculescu a aratat ca in cadrul Biroului Politic al PC nu s-a discutat despre venirea unor politicieni din alte partide si nici despre aceea a pesedistului Dan Ioan Popescu. "Eu, ca presedinte al partidului, nu pot sa iau hotarari de unul singur. Ma supun statutului partidului, iar statutul spune ca hotararile se iau in interiorul Biroului Politic. Personal, pe mine nu m-ar deranja ca Dan Ioan Popescu sa fie membru al PC", a precizat Voiculescu.

×
Subiecte în articol: politic