x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Întâlnire Ponta - Antonescu, la Senat. Liderul PNL: Dacă vor fi remanieri, premierul va fi pus la curent

Întâlnire Ponta - Antonescu, la Senat. Liderul PNL: Dacă vor fi remanieri, premierul va fi pus la curent

06 Feb 2014   •   15:00
Întâlnire Ponta - Antonescu, la Senat. Liderul PNL: Dacă vor fi remanieri, premierul va fi pus la curent
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
UPDATE 15:55 - Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că deciziile care se vor lua vineri, la Delegaţia Permanentă a partidului, vor fi transmise premierului, dacă acestea au legătură cu Guvernul.

"Văd o mare agitaţie jurnalistică fără precedent, pe care pot să o înţeleg până la un punct, în legătură cu care doresc să fac câteva precizări: în PNL nu este niciun fel de bătălie, de agitaţie, de conflict. PNL, ca toate celelalte partide, presupun, se organizează la începutul unui an extrem de important din toate punctele de vedere, inclusiv electoral. Avem o Delegaţie Permanentă care va avea loc mâine, Biroul Politic şi Delegaţie Permanentă, în care se vor discuta foarte multe lucruri, de la activitatea miniştrilor, până la perspectivele, obiectivele şi, acolo unde este cazul, mutările pentru perioada următoare", a declarat Antonescu, la Palatul Parlamentului, la finalul întrevederii cu premierul Victor Ponta.

El a mai spus că deciziile care se vor lua vineri, în măsura în care ele vor privi Guvernul, vor fi comunicate premierului Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat că a stabilit cu co-preşedintele USL, Crin Antonescu, să nu facă nicio declaraţie cu privire la informaţiile privind posibile remanieri la nivelul miniştrilor liberali până la şedinţa pe care PNL o va avea vineri.

"Am stabilit un lucru cu domnul preşedinte Antonescu ca până mâine (n.r. vineri), la şedinţa PNL, eu unul cel puţin nu fac niciun fel de comentariu, nici live, nici pe surse", a spus Ponta, care a precizat că este normal ca atunci când există o înţelegere cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, să o respecte.
.............................

Premierul Victor Ponta a plecat după şedinţa Comitetului Executiv al PSD să se întâlnească cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, în biroul acestuia de la Senat. Întrebat de jurnalişti dacă ştie ce schimbări pregătesc liberalii în rândul miniştrilor, premierul a menţionat că încă nu a discutat despre acest subiect cu liberalii.

"O să discut cu conducerea PNL, după ce discut cu dânşii putem să vă comunicăm deciziile adoptate. Ar fi total neserios din partea mea să comentez ceva ce nu ştiu astăzi, acum. O să am o discuţie cu conducerea PNL. La final vă comunicăm", a spus Ponta întrebat dacă Daniel Chiţoiu va fi remaniat şi dacă este de acord ca Sorin Frunzăverde să preia mandatul la Ministerul de Interne.

"Nu am discutat nimic cu domnul Antonescu până acum despre niciun ministru, despre nicio propunere", a mai spus premierul, citat de Agerpres. La întâlnirea din biroul preşedintelui Senatului participă şi vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea.

Liderii USL ar putea lua în discuţie desemnarea unui nou ministru al Administraţiei şi Internelor şi declaraţiile în contradictoriu ale reprezentanţilor PSD şi PNL pe tema reducerii ratelor la credite.


×