Ungaria sprijina in continuare aderarea cat mai rapida a Romaniei la Uniunea Europeana, a declarat ieri premierul Peter Medgyessy.
CAMELIA IONESCU
Premierul ungar a precizat ca extinderea Uniunii cu zece tari nu echivaleaza cu finalizarea procesului de largire care va continua, fiind in interesul comun al intregii Europe.
INAUGURARE. Premierul Adrian Nastase si omologul sau ungar, Peter Medgyessy, au inaugurat ieri punctul comun de trecere a frontierei Sacuieni (judetul Bihor) - Letavertes (Ungaria), primul punct de trecere a frontierei unde controlul vamal se va face in comun de catre autoritatile romane si ungare conform standardelor UE. Peter Medgyessy a apreciat ca acest proiect reprezinta "un exemplu elocvent al concilierii romano-maghiare", in timp ce Adrian Nastase a spus ca proiectul constituie "un semnal de intelepciune si un mesaj de prietenie". Cei doi prim-ministri au amintit ca in istoria Romaniei si Ungariei au existat multe puncte divergente dar ca, prin colaborare si deschidere, cele mai multe probleme au fost rezolvate. Medgyessy a apreciat ca relatiile dintre cele doua tari nu vor putea evolua daca "nu se va privi inainte", motiv pentru care derularea in comun a cat mai multor proiecte este deosebit de importanta.
Cei doi premieri au discutat si despre mostenirea Fundatiei Gojdu, Nastase aratand ca pana in prezent au fost inregistrate progrese evidente in negocieri si ca autoritatile romane si ungare vor continua discutiile pe acest subiect, pentru a rezolva ultimele detalii.
Citește pe Antena3.ro