x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Interzicerea participării la manifestările religioase încalcă grav libertățile constituționale 

Interzicerea participării la manifestările religioase încalcă grav libertățile constituționale 

de Ion Alexandru    |    08 Oct 2020   •   10:15
Interzicerea participării la manifestările religioase încalcă grav libertățile constituționale 

O altă decizie controversată a fost luată, de această dată, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Care a stabilit că “organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localități”. Președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) din România, Daniel Ionașcu, critică ferm decizia autorităților de a îngrădi libertatea religioasă a românilor și solicită măsuri urgente pentru ca pelerinajul de la Sfânta Parascheva să se desfășoare în condiții responsabile în vederea prevenirii răspândirii virusului.


Într-un comunicat de presă, Daniel Ionașcu arată că, după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a stabilit că nu este permisă organizarea de manifestări religioase, asemenea celei de la Iași, cu participarea celor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, această atitudine trădează cel puțin două probleme majore: ipocrizia și încălcarea libertății religioase. “În timp ce închide ochii la sutele de mii de oameni obligați să se înghesuie zilnic în metroul bucureștean, autoritățile amenință cu sancțiuni grupurile de 20-30 de credincioși care își doresc să meargă cu autocarul în pelerinaj. Această atitudine trădează cel puțin două probleme majore. Ipocrizia – dacă le-ar păsa real de sănătatea oamenilor ar caută soluții imediate și pentru a rezolva aglomerația de la metrou! Încălcarea libertății religioase – cei care interzic pelerinajele consideră că religia este o <>, iar ritualul creștin doar un <>” a declarat președintele executiv al umaniștilor.


Daniel Ionașcu atrage atenția că, în lumea civilizată, nimeni nu a îndrăznit să îngrădească libertatea religioasă la nivelul atins în România. “Fără îndoială, credincioșii trebuie să fie foarte prudenți. Se pot stabili limite ferme pentru numărul călătorilor dintr-un autocar. Se poate impune un triaj medical, înainte de călătorie. În zece minute, o minte luminată poate stabili condiții responsabile în vederea prevenirii răspândirii virusului în rândul pelerinilor. Dacă există bunăvoința se pot găsi soluții incomparabil mai bune decât interzicerea integrală a unui ritual creștin milenar, doar pentru că unora le lipsește un minim respect democratic pentru credința celorlalți”, a precizat președintele executiv al PPUSL.

 

 

×