x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Investitii - Miliardele din Casa Poporului

Investitii - Miliardele din Casa Poporului

de Carmen Vintila    |    06 Iul 2005   •   00:00
Investitii - Miliardele din Casa Poporului

Peste 400 de miliarde de lei au costat investitiile facute in Palatul Parlamentului dupa 1989 pana in prezent, ele fiind prezentate ieri ziaristilor de catre presedintele Camerei, Adrian Nastase.

Tur cu Nastase prin Palatul Parlamentului


Ziaristii au fost invitati ieri la un tur al Palatului Parlamentului, iar ghid le-a fost chiar presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase. Vizita a durat mai bine de trei ore si a vizat investitiile facute la Parlament dupa 1989, respectiv Muzeul Parlamentului, Clubul Parlamentarilor, sala de plen a Senatului, biblioteca, Centrul de coordonare informatica, santierul de la etajul VIII, parcajul subteran, Muzeul de arta contemporana si Oficiul de ambientare si expozitii. Nastase a apreciat ca, in urmatorii ani, cladirea va avea nevoie de un anumit tip de decoratii - fresce sau eventual picturi pe panza deoarece "cladirea are foarte multa marmura si albul creeaza o imagine de rece". Cum de la toamna senatorii se vor muta in Casa Poporului, Nastase a prezentat si noua sala de plen a Senatului, care a costat 154.550 milioane de lei si care este "cea mai frumoasa din Parlament", beneficiind de lumina naturala. A fost prezent si presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. El inspecta spatiile care vor fi ocupate de senatori si a caror amenajare a costat aproape 689 miliarde de lei, fiind necesare pentru finalizare inca 185 de miliarde.

STUDIU. Centrul de coordonare informatica, aflat la etajul VII, a fost si el prezentat ziaristilor, valoarea investitiei fiind, intre 2000-2004, de 630.000 de euro. Santierul de la etajul VIII, unde vor fi birouri pentru functionari ai Camerei si Senatului, a consumat si el 5.500 milioane de lei in 2004 si 100.200 milioane de lei in 2005. Nu a fost uitata nici parcarea subterana, structurata pe doua etaje, cu o capacitate de 750 de autovehicule. Banii investiti aici s-au ridicat la 172 de miliarde, iar restul lucrarilor care mai sunt de executat vor mai inghiti si ele 11.636 milioane de lei. Muzeul de arta contemporana, despre care arhitecta Casei Poporului, Anca Petrescu, participanta la "excursie", nu prea a avut cuvinte de lauda, a costat 13 milioane de dolari. La sfarsitul excursiei, Nastase a tinut sa invite ziaristii intr-un nou circuit, la toamna.

×
Subiecte în articol: politic