Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean susţine că deputatul Teodora Trandafir trebuie exclusă din partid, în urma votului dat, marţi, în favoarea moţiunii de cenzură depuse de PSD. Oltean a criticat modul în care deputatul s-a comportat în momentul introducerii bilelor în urne.
Interesant este că Ioan Oltean s-a arătat mult mai îngăduitor faţă de ceilalţi parlamentari PDL care au votat moţiunea, spunând că aceştia trenbuie trataţi "diferenţial".
"Dacă majoritatea celor care au votat moţiunea au avut o atitudine normală, dacă vreţi discretă, doamna Teo Trandafir am avut impresia că este la televizor. Aveai impresia că este pe ecran la emisiunea aceea a ei, 'Teo show'. Aşa a şi fost, Teo show, uitând cu o uşurinţă condamnabilă efortul pe care PDL l-a făcut pentru ca domnia sa să dea show în Parlamentul României. Oameni buni, în politică, caracterul este mai presus decât orice. (...) În ceea ce o priveşte pe Teo Trandafir, susţin fără niciun fel de reţinere excluderea din partid, în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi colegi, vom discuta, vom analiza luni în grupul parlamentar acest lucru. Sunt colegi fideli partidului, colegi care, dintr-o raţiune de moment, pe care nu au putut să o gestioneze altfel, au făcut acest gest. Ei trebuie trataţi diferenţial", a spus Oltean, potrivit Agerpres.
Vicepreşedintele PDL susţine că ceea ce s-a întâmplat în cazul Teodorei Trandafir dovedeşte riscul pe care un partid şi-a asumă în momentul în care susţine vedete pentru ocuparea unor funcţii politice.
"Asta înseamnă ca o organizaţie de partid să dovedească lipsă de responsabilitate atunci când aduc vedetele în Parlament. Nu am nimic cu vedetele, dar ele îşi închipuie că şi în Parlament sunt tot pe scenă. Or, scena este una, Parlamentul este alta. Doamna Teo Trandafir nu a realizat că nu e la televizor, că este în Parlamentul României şi este pe lista unui partid politic, pentru că, oricât e ea de Teo şi cât e ea de Trandafir, dacă ar fi candidat ca independent, nu ar fi pupat Parlamentul niciodată şi ar trebui să dea dovadă de bun simţ. Nu a dat dovadă", a opinat Oltean.
În viziunea liderului PDL, în Parlament este nevoie de oameni "bine pregătiţi, cu caracter, cinstiţi, care să îşi facă treaba" şi regretă investiţia pe care partidul a făcut-o când a susţinut-o pe Teodora Trandafir pentru un post de deputat, "o investiţie care nu se recuperează în trei luni".
Citește pe Antena3.ro