x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ioan Rus: "Mircea Geoană ar trebui să îşi depună mandatul"

Ioan Rus: "Mircea Geoană ar trebui să îşi depună mandatul"

15 Dec 2009   •   00:00
Ioan Rus: "Mircea Geoană ar trebui să îşi depună mandatul"

Fostul vicepreşedinte al PSD Ioan Rus a declarat, aseară, că o parte dintre cei care conduc în momentul de faţă PSD trebuie "să dispară de acolo". Rus a spus că nu va candida pentru şefia PSD, nefiind interesat de această funcţie, dar a subliniat că este "interesat" ca unii dintre actualii lideri ai partidului "să dispară" de la conducerea PSD.

"Nu sunt interesat de a deveni preşedintele PSD, dar sunt interesat ca o parte din colegii care conduc în acest moment Partidul Social Democrat să dispară de acolo, pentru că de ani de zile sunt specialişti în intrigi politice şi în lucruri care nu au folosit niciodată acestui partid", a declarat Rus într-o emisiune televizată.

Întrebat cine trebuie să dispară din conducerea PSD, dacă Mircea Geoană, gruparea Hrebencic, Marian Vanghelie şi alţii fac parte dintre cei la care se gândeşte, Rus a răspuns: "Cu siguranţă că da. Mircea Geoană a început un proces de reformare a partidului, noi l-am sprijinit cu toate puterile noastre, nu vreau să fac nicio sugestie neapărat, dar în locul lui mi-aş depune mandatul şi aş ieşi încă o dată la bătaie, să argumentez faptul că nu eu însumi am greşit, ci cei din jurul meu, eventual, sau că sunt alţii mai vinovaţi decât mine".

Ioan Rus a mai spus că, în prezent, şansele PSD de intrare la guvernare sunt "infinit mici" şi că PSD a făcut o greşeală "imensă" şi "extrem de gravă" că nu a rămas la guvernare.

El a opinat că un partid întreg a riscat pentru o singură poziţie, lucru pe care "nu ţi-l permiţi dacă eşti raţional".

"Dacă PSD rămânea la guvernare, Mircea Geoană candida cu pasivul guvernării, aşa cum a candidat şi Traian Băsescu cu pasivul guvernării. Deci nu aveau condiţii speciale niciunul dintre ei. În acest moment, unul dintre ei ar fi câştigat, fie Băsescu, fie Mircea Geoană, egal. Dar, între timp, ţara ar fi avut guvern, am fi avut buget, viaţa economică, socială s-ar fi desfăşurat normal, iar astăzi PSD ar fi fost aflat la guvernare. Marea fraudă despre care va trebui să discutăm şi în partidul nostru este de fapt fraudarea speranţelor electoratului PSD şi a poporului care a sperat în altceva la aceste alegeri şi, până la urmă, cineva, vrând-nevrând, va trebui să fie şi vinovat de acest lucru", a adăugat Rus, citat de Mediafax.

El a mai spus că la acest eşec trebuie să se răspundă cu soluţii constructive şi a menţionat că există în PSD o generaţie de tineri politicieni care ar putea fi exponenţi ai stângii romaneşti. Întrebat la cine se referă, el i-a indicat pe Victor Ponta, Cristian Diaconescu, precizând că se poate adăuga o "listă mare" de astfel de oameni. Rus a menţionat că "expertiza" lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea poate fi utilă, "dar să-şi vadă fiecare locul său".(V.A.)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă