x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis a semnat decretul prin care un chestor de poliție prins băut este dat afară din MAI

Iohannis a semnat decretul prin care un chestor de poliție prins băut este dat afară din MAI

16 Iul 2021   •   11:09
Iohannis a semnat decretul prin care un chestor de poliție prins băut este dat afară din MAI

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliție Cristian-Ionuţ Stan, din Ministerul Afacerilor Interne. Cristian Ionuț Stan, fost șef al Direcției Cazier Judiciar, a fost prins băut la volan.

Chestorul Cristian Ionuț Stan, fost șef al Direcției Cazier Judiciar, a fost prins băut la volan în luna mai 2019.

El a fost surprins de colegii săi, de la Rutieră, în zona Dudești - Pantelimon, cu o alcoolemie de 0,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În aceeași seară a fost prins băut și comisarul şef Drumariu Cornel, fost şef al Poliţiei Sectorului 4.

Surse autorizate din poliţie au declarat, la acel moment, în mai 2019, pentru MEDIAFAX că este vorba despre Stan Cristian Ionuţ – chestor de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative şi de comsiaul şef Drumariu Cornel - şef al Poliţiei Sectorului 4 (la acea dată - n.r.).

Vineri, președintele Klaus Iohannis a semnat un decret privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului Cristian Ionuț Stan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis