x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis convoacă referendumul pe justiție. Magistrații spun că justiția nu se votează

Iohannis convoacă referendumul pe justiție. Magistrații spun că justiția nu se votează

de Ion Alexandru    |    29 Mar 2019   •   06:52
Iohannis convoacă referendumul pe justiție. Magistrații spun că justiția nu se votează

Klaus Iohannis decide să se arunce în capcana întinsă de agitatorii USR-PLUS şi #rezist şi anunţă că va organiza, cu siguranţă, un referendum pe justiţie, în data de 26 mai, odată cu scrutinul pentru alegerile europarlamentare.

Deşi, potrivit legii, preşedintele trebuia , mai întâi, să consulte Parlamentul în legătură cu această chestiune şi în ciuda faptului că există o recomandare a Comisiei de la Veneţia care nu consideră oportună, din punct de vedere democratic, organizarea unui referendum popular în acelaşi timp cu alegerile, de orice fel ar fi acestea. Mai mult, Iohannis ignoră semnalele trase de unele dintre cele mai importane organizaţii profesionale ale judecătorilor din România, care au arătat, în cadrul întâlnirii de acum două zile pe care au avut-o cu preşedintele, că nu se poate organiza o consultare populară pe chestiuni de justiţie şi că independenţa magistratului nu stă într-un răspuns sau altul pe care l-ar putea da, la o asemenea convocare la vot, populaţia.

 

În ciuda faptului că una dintre cele mai importante asociaţii ale judecătorilor din România – Uniunea Naţională a Judecătorilor (UNJR) i-a atras atenţia, miercuri seară, lui Klaus Iohannis că nu se poate organiza un referendum popular pe chestiuni de justiţie, preşedintele României a ieşit, ieri după-amiază, să anunţe că a luat decizia de a convoca această consultare populară odată cu scrutinul pentru alegerile europarlamentare, din data de 26 mai. Magistraţii susţin, însă, că nu au fost consultaţi în legătură cu această chestiune, când au fost invitaţi la Palatul Cotroceni, singurii care au fost consultaţi au fost reprezentanţii anumitor ONG-uri soroşiste, autointitulate „societatea civilă”.

“Este cert. Voi convoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcă aşa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa justiţiei, declanşat încă de când a preluat guvernarea. De data aceasta, pesediştii vor să dea OUG prin care să modifice codurile penale. Golăneala PSD a depăşit orice limită. Nu e nici în spiritul Constituţiei, nu serveşte nici echilibrului democratic în stat ca Guvernl să apeleze la OUG”, a sunat, sec, anunţul lui Klaus Iohannis, fără a spune nici care este chestiunea pe care o va supune consultării populare, nici întrebarea concretă care va apărea pe buletinul de vot.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România precizează, într-un comunicat de presă, că nu a fost consultată oficial în legătură cu acest referendum, aşa cum nu a fost consultat nicun reprezentant

al magistraturii. Cu toate acestea, o parte din participanţii la discuţiile avute cu Iohannis, miercuri, la Cotroceni, „au venit pregătiţi cu materiale în scris pe acest subiect şi cu propuneri de întrebări ce ar putea fi adresate în cadrul referendumului”.

UNJR este de părere că organizarea unui referendum pe teme care ţin de justiţie, în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare, riscă să „împingă din nou justiţia în bătălia politică. După ce, de mai bine de zece ani, justiţia a fost subiect predilect de campanie electorală, am ajuns să ne confruntăm cu o scădere dramatică a încrederii în justiţie”.

 

UNJR: Justiţia nu poate face obiectul unui referendum

„În ceea ce priveşte tema referendumului, justiţia ca atare nu poate face subiectul unui referendum. Prin definiţie, referendum înseamnă că poporul este chemat să aleagă între două variante pe o chestiune de interes naţional. Or, tot ce ţine de independenţa justiţiei şi stat de drept nu este negociabil şi nu poate face obiectul unui referendum”, a precizat judecătul Dana Gârbovan.

Magistraţii merg şi mai departe şi arată că situaţia justiţiei, anterioară modificărilor legilor justiţiei, pentru care, iată, acum Iohannis vrea să convoace acest referendum, „a fost marcată de ingerinţa serviciilor de informaţii în justiţie, fapt ce a încălcat în mod direct şi extrem de grav independenţa justiţiei”. Concret, judecătorii arată că toate instituţiile de la vârful sistemului judiciar (PÎCCJ, CSM, ÎCCJ şi Inspecţia Judiciară) „au încheiat protocoale secrete cu Serviciul Român de Informaţii, fapt ce a permis ingerinţa secretă a unui serviciu de informaţii atât în actul de justiţie, cât şi în cariera magistraţilor, fapt fără precedent într-un sistem de drept democratic”.

 

Motivul invocat de preşedinte, demontat de judecători

O parte dintre judecătorii care au participat la întâlnirea cu Iohannis de la Palatul Cotroceni, anterior anunţului că referendumul va fi organizat, vorbesc de manipulare. Mai exact, despre manipularea în ceea ce priveşte adoptarea de către Guvern a unor ordonanţe de urgenţă, lucru invocat ca motivaţie a deciziei luate de însuşi Klaus Iohannis.

„Exemplul dat, cu privire la o astfel de dezinformare, a fost acela al susţinerii în spaţiul public, de către lideri ai protestelor din magistratură, a faptului că, prin modificările aduse de OUG 7/2019, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie va avea conducerea desemnată de entităţi politice.

Acest fapt este complet fals, OUG 7/2019 neaducând niciun fel de modificări normelor speciale, derogatorii, care reglementează Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, inclusiv sub aspectul desemnării conducerii acesteia”, se arată într-un comunicat al UNJR.

 

Se așteaptă replica dură a PSD

Este foarte posibil ca PSD să răspundă preşedintelui cu o acţiune în forţă. Se prefigurează orgaizarea unor secţii de vot separate pentru referendum, faţă de cele de la europarlamentare. Aseară, până la închiderea ediţiei, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, era aşteptat să iasă cu un punct de vedere extrem de important, ca ripostă la demersul preşedintelui legat de acest referendum. Pe surse, se ia în calcul organizarea unui contra-referendum.

APADOR CH: „Autobuz electoral”

Aşa cum precizam mai sus, singurele entităţi cu care preşedintele s-a consultat, înainte de a lua decizia organizării acestui referendum, au fost câteva organizaţii non-guvernamentale, majoritatea aflate în sfera de interes a omului de afaceri George  Soros. Nu toate ONG-urile au dat curs invitaţiei lui Iohannis şi nu toate sunt de acord cu demersul său. Una dintre cele mai importante organizaţii civice, APADOR CH, consideră că referendumul nu trebuie tratat ca un altfel de „autobuz electoral”, al cărui scop este aducerea unui număr cât mai mare de votanţi la alegerile parlamentare, naţionale sau europene. „În mod logic, mai întâi trebuie să existe o problemă de importanţă naţională, identificată în mod clar, care frământă întreaga naţiune, problemă la care răspunsul se poate afla în urma unui referendum naţional. În cazul de faţă, mai întâi a fost ideea/ingineria organizării unui referendum şi abia după aceea s-a pus problema care este întrebarea ce trebuie pusă la referendum. Dacă există, cu adevărat, o problemă naţională extrem de importantă, care să necesite organizarea unui referendum (şi nu a unui simplu sondaj naţional de opinie), atunci referendumul trebuie tratat corespunzător importanţei sale şi organizat separat, nu ca simplă anexă electorală”.

“Prin suprapunerea referendumului naţional cu alte alegeri (parlamentare – naţionale sau europene, prezidenţiale) se ajunge la o interferenţă de teme şi subiecte, care se vor dezbate simultan, întrucât perioadele de campanie, pentru alegeri şi pentru referendum, vor coincide. Această suprapunere a dezbaterilor nu va favoriza limpezirea unor puncte de vedere, ci dimpotrivă”, se arată într-un comunicat de presă al APADOR – CH.

Război total din cauza dosarelor Laurei Codruța Kovesi

Ideea referendumului pe teme de justiţie i-a venit lui Klaus Iohannis, încă din 2017, după OUG 13/2017, declarată constituţională de Curtea Constituţională. Însă, timp de doi ani, preşedintele a aşteptat un moment prielnic pentru a juca politic. În ultima perioadă, pare-se, preşedintele este „strâns cu uşa” de posibilitatea ca abuzurile săvârşite de anumite zone din procuratură şi din instanţe să fie nu doar devoalate public, dar să şi constituie fapte penale pentru autorii lor. Atacurile lui Iohannis împotriva majorităţii parlamentare s-au accentuat după ce a fost înfiinţată Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, organism independent, numit de CSM, care a deschis dosare de urmărire penală împotriva abuzurilor săvârşite de oamenii din DNA şi împotriva Laurei Codruţa Kovesi. Acţiunile lui Iohannis au fost  concertate cu cele ale unor factori de presiune de la nivelul instanţelor şi parchetelor, care au ajuns până acolo încât să ceară voie de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene să nu respecte deciziile definitive şi obligatorii ale Curţii Constituţionale din România. Mai mult, ilegal, anumite instanţe şi parchete au intrat în grevă, ca senm de protest împotriva unor OUG elaborate de ministrul Justiţiei. Referendumul pe care Kaus Iohannis îl va organiza în data de 26 mai va costa bugetul României, pe lângă suma pe care o va cheltui pentru organizarea alegerilor europarlamentare, alte câteva zeci de milioane de euro. Iar rezultatul referendumului, în cazul în care va fi validat, va fi egal cu zero. Pentru că, fiind un referendum consultativ, nu va genera obligaţia legală pentru Parlament să legifereze în sensul răspunsurilor majoritare. În cazul în care referendumul nu va fi validat, cariera politică a lui Iohannis poate fi considerată încheiată din 27 mai.

×
Subiecte în articol: klaus iohannis referendum