Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Constituţiei României, în care afirmă că orice demers de revizuire va trebui realizat cu maximă responsabilitate, obiectivul fiind acela de a avea o Lege fundamentală modernizată, care să permită construcţia unui edificiu statal puternic şi eficient.
"În tot acest proces de maturizare a democraţiei noastre, interiorizarea valorilor constituţionale, crearea unei culturi a constituţionalismului reprezintă, de fapt, cel mai important proces. Actorii statali, învestiţi cu putere de Legea fundamentală, sunt cei care transformă construcţia constituţională într-o realitate practică. Înţelegerea profundă a semnificaţiei şi spiritului textelor constituţionale, buna-credinţă şi loialitatea constituţională presupun un ataşament autentic faţă de principiile Legii Fundamentale", afirmă preşedintele, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Constituţia este mai mult decât o Lege fundamentală, adaugă şeful statului, este un angajament pentru democraţie.
"Constituţia dă sens comunităţii politice, sancţionează derapajele, limitează puterea şi menţine echilibrul ei. Dimensiunea sa simbolică este aceea de a se constitui într-un reper pentru desfăşurarea activităţii instituţiilor statului în asigurarea unei guvernări responsabile, în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt efectiv garantate. Ca preşedinte al României, voi rămâne profund dedicat rolului constituţional de a veghea la respectarea Legii Fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. A trăi sub protecţia unei constituţii democratice este, poate, unul dintre cele mai de preţ privilegii pe care o societate le poate cunoaşte, iar de înţelegerea literei şi spiritului său depinde, în mod direct, viitorul acestei naţiuni. AGERPRES