Călin Popescu Tăriceanu, i-a răspuns ieri preşedintelui Klaus Iohannis care spusese despre liderul ALDE că este doar “un individ care vrea să scape de Justiţie”. “Când o să aibă aceleaşi realizări ca ale mele, sigur că putem să ne apelăm aşa într-o formulă mai puţin protocolară”, a reacţionat ironic şeful Senatului. În anul 2007, pe vremea când Iohannis era încă primarul Sibiului, iar liberalul Tăriceanu se afla în fruntea Guvernului, cei doi erau totuşi în relaţii mult mai apropiate. În urmă cu nouă ani, edilul Klaus Iohannis îi acorda premierului Tăriceanu distincţia de cetăţean de onoare al Sibiului, iar zâmbetele celor doi nu anunţau războiul ce avea să vină. Destinul politic le-a stricat însă prietenia: primarul Iohannis a ajuns la Cotroceni, iar liberalul Tăriceanu s-a aliat cu social-democraţii şi a devenit unul dintre cei mai mari critici ai DNA. ''Nimic nu poate exista fără justiţie, dar în momentul în care justiţia este folosită pentru atingerea şi pentru realizarea jocurilor politice, atunci nu mai este justiţie”, au continuat, ieri, atacurile lui Tăriceanu.