x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Eu nu sunt cu PSD în vreo competiţie electorală, eu sunt cu PSD în război!

Iohannis: Eu nu sunt cu PSD în vreo competiţie electorală, eu sunt cu PSD în război!

16 Noi 2019   •   17:36
Iohannis: Eu nu sunt cu PSD în vreo competiţie electorală, eu sunt cu PSD în război!

Preşedintele Klaus Iohannis, care candidează pentru cel de-al doilea mandat, a declarat sâmbătă după-masă, la o întâlnire electorală organizată în municipiul Bistriţa, că el nu se află în competiţie electorală cu PSD, ci în război cu acest partid, motivul fiind acela că social-democraţii au guvernat „împotriva românilor”.

„Eu nu sunt cu PSD în vreo competiţie electorală, eu sunt cu PSD în război, noi suntem cu PSD în război, şi asta nu pentru că noi suntem aşa răi, pentru că ei au fost răi cu românii. PSD a guvernat împotriva românilor, PSD a venit la putere cu promisiuni mari şi, nici nu a ajuns bine în Palatul Victoria, a început să încerce să subjuge justiţia, să acapareze marile sisteme publice. PSD a atacat democraţia din România - este inadmisibil, a fost inadmisibil şi rezultatul este cel pe care l-au meritat: au fost înlăturaţi de la putere”, a spus Iohannis.

El le-a declarat celor aproximativ 2.000 de susţinători aflaţi în Sala Polivalentă din Bistriţa că acest război pe care îl poartă cu PSD nu s-a terminat şi că este important ca, printr-o prezenţă consistentă la urne, să fie câştigată bătălia din 24 noiembrie, pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

„Am câştigat bătălii importante, dar războiul nu s-a terminat. Următoarea bătălie, una foarte importantă, se dă pe 24 noiembrie, în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Şi da, contez pe voi, dar contez pe toţi românii pe care îi veţi mai convinge până atunci să iasă la vot. Românii care merg la vot, ei sunt adevăraţii eroi ai alegerilor. Alegătorul cu ştampila de vot în mână este eroul alegerilor. Convingeţi-l şi puneţi-l să meargă să voteze”, a afirmat candidatul susţinut de PNL.

Klaus Iohannis a adăugat că turul al doilea al prezidenţialelor „trebuie câştigat cu o majoritate covârşitoare, o majoritate care arată PSD-ului foarte clar unde anume îi este locul, şi anume în opoziţie”.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis