x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis – gafă de exprimare cu prilejul comemorării victimelor Holocaustului

Iohannis – gafă de exprimare cu prilejul comemorării victimelor Holocaustului

de Ion Alexandru    |    29 Ian 2020   •   09:58
Iohannis – gafă de exprimare cu prilejul comemorării victimelor Holocaustului

Președintele României, Klaus Iohannis, a comis o greșeală de exprimare în cadrul discursului pe care l-a susținut, la începutul acestei săptămâni, la Palatul Cotroceni, cu ocazia ceremoniei de decorare a unor entități ale unor supraviețuitori ai Holocaustului, la împlinirea a 75 de ani de la eliberarea complexului de la Auschwitz-Birkenau. Șeful statului a vorbit despre „supraviețuitorii rămași în viață”, textul fiind unul citit și care, ieri seară, la redactarea acestei știri, încă se regăsea în această formă pe site-ul Administrației Prezidențiale.

„O zi de amintire a victimelor, în care gândurile noastre pioase se îndreaptă către destinul lor tragic. Aceasta este semnificația zilei și a evenimentului de astăzi. La 27 ianuarie 1945, complexul de lagăre de la Auschwitz-Birkenau, expresia răului absolut, era eliberat, izbăvind astfel din infern puținii supraviețuitori rămași în viață. Această dată a rămas întipărită pentru totdeauna în conștiința umanității ca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. La 75 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului, lumea întreagă condamnă această tragedie fără egal, onorând memoria celor care au devenit victimele Holocaustului”, scrie în pasajul de început al alocuțiunii președintelui României. 

 

 

 

×