x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis îi retrage decoraţia lui Laszlo Tokes

Iohannis îi retrage decoraţia lui Laszlo Tokes

03 Mar 2016   •   17:10
Iohannis îi retrage decoraţia lui Laszlo Tokes

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îi retrage Ordinul ”Steaua României” lui Laszlo Tokes, scrie News.ro

"Chestiunea a ajuns pe masa mea şi trebuie să iau o decizie. După părerea mea trebuie să ţinem cont de câteva chestiuni când analizăm aceste speţe. Cel care acordă o distincţie vrea să răsplătească pe cel distins, să răsplătească un merit, cel care primeşte şi acceptă această distincţie trebuie să recunoască România şi Constituţia României, să aprecieze valorile care stau la baza Constituţie României. Având în vedere toate acestea am decis să retrag Ordinul 'Steaua României' dlui Laszlo Tokes", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni, relatează AGERPRES.

Laszlo Tokes pierde definitiv distincția "Steaua României în grad de cavaler", primită în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, joi, recursul europarlamentarului față de decizia prin care Curtea de Apel București confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincției.

"Respinge recursul declarat de Tokes Laszlo împotriva sentinței din 20 iunie 2014 a Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat", se arată în hotărârea pronunțată de ÎCCJ.

Decizia Instanței Supreme este definitivă.

Curtea de Apel București respinsese ca inadmisibilă solicitarea lui Laszlo Tokes de anulare a deciziei Consiliului de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" prin care i s-a retras distincția "Steaua României în grad de cavaler", primită în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu, pentru meritele sale în Revoluția din 1989.

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" a decis, cu cinci voturi pentru și o abținere, retragerea distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes.

Principalul motiv al retragerii a fost că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare națională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

Laszlo Tokes a atacat decizia la Curtea de Apel București, aducând ca argumente modul defectuos de alegere a membrilor din Consiliul de Onoare, incompatibilitatea unor membri și încălcarea Legii avocaturii.

Totodată, el afirma că între membrii Consiliului de Onoare au fost una sau două persoane care au fost și reclamanți, ei având astfel dublă calitate, de judecători și acuzatori.

Potrivit acestuia, și Legea avocaturii a fost încălcată, prin nerespectarea dreptului de a fi reprezentat de un avocat, așa cum Tokes solicitase în repetate rânduri.

Pe 15 decembrie 2013, Laszlo Tokes a predat Bisericii Reformate din Timișoara medalia "Steaua României în grad de cavaler", spunând că, dacă vreo persoană dorește să îi ia înapoi distincția, să meargă la Timișoara. AGERPRES



×
Subiecte în articol: klaus iohannis laszlo tokes