x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Liderii europeni sunt îngrijoraţi de situaţia din România

Iohannis: Liderii europeni sunt îngrijoraţi de situaţia din România

03 Feb 2017   •   18:12
Iohannis: Liderii europeni sunt îngrijoraţi de situaţia din România

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că a avut discuţii în marja reuniunii informale a Consiliului European din Malta cu aproape toţi liderii europeni, care s-au declarat "îngrijoraţi" de situaţia din România. 

"Am avut în pauzele care au fost programate foarte multe discuţii cu aproape toţi liderii europeni. Lumea a vrut să ştie de la mine ce se întâmplă în România, cum evoluează situaţia şi nici nu aş putea să reiau toate discuţiile, ar dura mult mai mult, însă este important să se ştie că toţi sunt interesaţi, toţi sunt îngrijoraţi şi toţi speră ca România să facă tot ce se poate pentru a rămâne ferm pe calea statului de drept", a spus şeful statului, după prima sesiune a Consiliului European din Malta. 

El a subliniat că toţi liderii europeni cu care a avut discuţii au apreciat faptul că românii au "o voce puternică". 

"Au rămas impresionaţi când le-am spus că sute de mii de români au ieşit în stradă pentru a protesta pentru statul de drept în România. Toţi, repet, toţi ar regreta profund dacă România ar face paşi care ar îndepărta-o de la statutul de stat de drept", a adăugat şeful statului. 

Preşedintele Klaus Iohannis a avut vineri scurte discuţii în marja Consiliului European din La Valletta cu mai mulţi lideri europeni, între care şi cancelarul german Angela Merkel. AGERPRES

×