În declaraţia de avere dată ca prezidenţiabil, Klaus Iohannis susţine că nu are maşină proprietate personală, dar pare că nici nu are nevoie, asocierea cu un dealer BMW aducându-i limuzina la scară oricând doreşte.
În 2007, anul în care Sibiul a fost capitală culturală europeană, primarul Klaus Iohannis a primit spre folosinţă o limuzină BMW, graţie parteneriatului cu dealerul zonal al mărcii, conform ziuanews.ro. Asta deşi Primăria Sibiu plătea, încă din 2004, câte 6.000 de euro leasing pentru un Audi A6, destinat special edilului.
Deşi, potrivit presei locale, Klaus Iohannis a declarat că va renunţa la automobil după ce se va încheia proiectul Sibiu – capitală culturală europeană, nu numai că primarul nu s-a ţinut de cuvânt, dar a primit, periodic, spre folosinţă, mai multe BMW-uri, de sute de mii de euro şi unele chiar unice în ţară.
Conform ultimei declaraţii de avere, Iohannis nu deţine nici terenuri, bijuterii sau tablouri şi nu are contractate credite, însă este proprietarul a şase imobile – trei case şi trei apartamente –, toate în Sibiu. Cele şase locuinţe au fost achiziţionate în perioada 1992-2007, prin cumpărare împreună cu soţia sa. Cele trei apartamente au suprafeţe cuprinse între 84 şi 253 de metri pătraţi, mult mai mari decât două din casele achiziţionate. Cu excepţia uneia, care are 377 de metri pătraţi, celelalte două case de locuit au 64, respectiv 76 de metri pătraţi.
Cât priveşte veniturile, Klaus Iohannis a încasat în 2013 43.802 de lei în calitate de primar al Sibiului, iar soţia sa, Carmen Iohannis, a câştigat 26.247 în calitate de profesor la Colegiul “Gh. Lazăr” din acelaşi oraş. Totodată, edilul a mai încasat 114.066 de lei din închirierea unui imobil. Iohannis mai are trei conturi, unul deschis în 1990 şi în care a depus 9.000 de dolari, altul deschis în 1999, cu 91.000 de lei, şi încă unul deschis în 2003, cu 13.500 euro.
La capitolul interese, Iohannis îşi declara în luna mai funcţia de primvicepreşedinte al PNL (între timp a fost ales preşedinte al PNL, dar nu şi-a actualizat declaraţia de interese de pe site-ul primăriei Sibiu), calitatea de preşedinte al Asociaţiei de prietenie Sibiu-Landsmut, dar şi al Asociaţiei ADI Apă Sibiu, precum şi cea de membru al FDGR, al Ascociaţiei FC Sibiu, al Clubului Lions Sibiu şi al Asociaţiei ADI ECO Sibiu.
Acuzat de fals în declaraţia de avere
Klaus Iohannis este însă acuzat că a comis falsuri în declaraţiile de avere, depuse periodic în calitate de primar al Sibiului. Conform ziuanews.ro, în declaraţia de avere din anul 2009, Iohannis o declară pe soţia lui ca titulară a contractului pentru casa din Str. Nicolae Bălcescu nr. 29. Or, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, din 2 iunie 1999, proprietari sunt ambii soţi, în cote egale.
Apoi, Iohannis minte şi când trece imobilul în cauză la “Categ 1 “ apartament”, acesta fiind în realitate ditamai casa, pe care a şi închiriat- o unei bănci comerciale.
Şi cu suprafaţele imobilelor Iohannis “jonglează” de la o declaraţie la alta. Astfel, în 2009, casa din Str. Nicolae Bălcescu avea o suprafaţă de 41,5 mp, iar în 2013 aceasta “sare” la 166 mp. Apoi, casa din Str. Bâlea nr. 29 sare de la 21,6 mp la 377 mp. În schimb, la alte două case, Iohannis scade suprafeţele din condei: în 2009, casa din Str. Măgura nr. 9 are 102,26 mp, iar în 2013 suprafaţa scade la 76 mp, iar casa din Str. Măgura nr.11, în 2009 are 102 mp şi în 2013 are doar 64 mp.
Avere din meditaţii şi lipsa copiilor
Existenţa unor nereguli în declaraţiile de avere poate fi şi o posibilă explicaţie pentru declaraţiile penibile date de Iohannis în ceea ce priveşte originea averii sale. De altfel, de câte ori a fost întrebat despre casele sale, Iohannis a oferit explicaţii diferite. Întrebat asta vară la un post de televiziune din ce bani şi-a cumpărat cele şase imobile, Iohannis a spus că din banii lui.
“Este, dacă vreţi, un model extrem de simplu. Din relativ puţini bani şi din ce am avut, am pornit cu soţia de la un apartament de patru camere pe care l-am cumpărat din banii de nuntă. Din acei bani şi bani adunaţi din meditaţii, salarii, am făcut următoarea achiziţie, am închiriat, am adunat banii, am mai făcut una…”, a precizat Iohannis.
Ulterior, el a venit cu o altă variantă. Iohannis a susţinut că a avut un sprijin din partea familiei în primă instanţă, ulterior a vândut şi a cumpărat locuinţe, în paralel cu închirierea acestora. “Am vândut şi am cumpărat altele, şi iar le-am vândut, şi iar am cumpărat. A fost relativ simplu, atunci au fost ieftine casele, mulţi saşi plecaseră din Sibiu, deci lucrurile au decurs din aproape în aproape. În afară de asta... ce să vă spun. Noi nu avem copii, deci alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile. Lucrurile sunt absolut simple, absolut transparente. (...) Ne propuneam cu siguranţă să avem ceva pentru bătrâneţe”, a declarat Iohannis.