x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: România îşi va intensifica eforturile de cooperare cu aliaţii săi pentru a creşte securitatea şi predictibilitatea la Marea Neagră

Iohannis: România îşi va intensifica eforturile de cooperare cu aliaţii săi pentru a creşte securitatea şi predictibilitatea la Marea Neagră

02 Iul 2015   •   16:21
Iohannis: România îşi va intensifica eforturile de cooperare cu aliaţii săi pentru a creşte securitatea şi predictibilitatea la Marea Neagră
Sursa foto: Dragos Asaftei

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că Unitatea NATO de Integrare a Forţelor de la Bucureşti va fi activată oficial în cursul lunii septembrie, şeful statului apreciind că aceasta este prima prezenţă concretă a Alianţei pe teritoriul României.

"Această structură de comandament urmează să fie activată oficial în cursul lunii septembrie, după finalizarea procedurilor specifice ale NATO", a spus Iohannis.

Potrivit acestuia, Unitatea este o dovadă a solidarităţii şi a sprijinului NATO pentru securitatea României.

El a spus că Alianţa ''îşi respectă astfel promisiunile şi îşi demonstrează determinarea şi capacitatea de a răspunde provocărilor şi instabilităţii generate de acţiunile Rusiei în Ucraina".

Iohannis a mulţumit statelor care şi-au desemnat militari în cadrul acestei structuri. "Sunt convins că se vor bucura de ospitalitatea României, iar prezenţa lor va fi un bun prilej pentru Alianţă de a cunoaşte în profunzime contextul de securitate în care ne aflăm", a afirmat Iohannis.

Preşedintele Iohannis a arătat că România a contribuit la finanţarea acestei structuri de comandă a NATO, iar cea mai mare parte a personalului este român.

El a punctat că această structură de comandă nu este singurul pas făcut de NATO pentru întărirea securităţii ţării noastre, menţionând activităţile de monitorizare a spaţiului aerian, creşterea numărului de vizite şi exerciţii ale navelor aliate în Marea Neagră şi pe teritoriul statului român, consolidarea planificării apărării României şi a întregului flanc estic şi cooperarea bilaterală cu SUA, manifestată prin prezenţa militară americană de la Mihail Kogălniceanu, prin facilitatea de apărare antirachetă de la Deveselu şi recent anunţata decizie a Statelor Unite de amplasare a unor echipamente militare în România.

"Subliniez faptul că toate aceste măsuri au un caracter de descurajare şi apărare, de consolidare a securităţii României şi a Alianţei în ansamblul său", a mai spus Iohannis.

El a susţinut că România şi-a adus propria contribuţie la măsurile de adaptare şi sporire a securităţii Alianţei şi că va acţiona permanent pentru a fi un partener serios şi credibil, care contribuie la efortul colectiv de apărare.

De asemenea, şeful statului a arătat că România a mărit de peste trei ori numărul exerciţiilor necesare pregătirii forţelor Alianţei şi a pus la dispoziţia NATO un comandament la nivel de divizie, care va sprijini derularea unor eventuale misiuni în zona sudică a flancului estic aliat şi va atinge capacitatea operaţională iniţială în primăvara anului viitor.

El şi-a exprimat speranţa că viitorul summit NATO din Varşovia va marca noi progrese în ceea ce priveşte adaptarea strategică a NATO la noile provocări şi ameninţări pe termen lung.

"Ca parte a acestui proces, România îşi va intensifica eforturile de cooperare cu aliaţii săi pentru a creşte securitatea şi predictibilitatea la Marea Neagră. Trebuie să ţinem cont de amplificarea capacităţilor militare din zonă şi de faptul că Marea Neagră se află la confluenţa factorilor de risc provenind atât din est, cât şi din sud. România va continua să sprijine dezvoltarea parteneriatelor NATO cu statele din vecinătatea noastră. Vom pleda pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi a cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană, elemente esenţiale pentru menţinerea unei zone sigure şi stabile", a mai declarat Iohannis.

Şeful statului a plantat un brad la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor, afirmând că acesta este un "simbol al trăiniciei şi rezistenţei în faţa circumstanţelor şi dificultăţilor, un simbol al angajamentului solid al României în cadrul NATO şi al NATO faţă de securitatea României".

×