Preşedintele Klaus Iohannis va semna luni decretele privind numirea noilor miniştri de la Mediu şi pentru Relaţia cu Parlamentul.
"Ceremonia de învestitură va avea loc luni, la ora 17,00. Tot luni vor fi semnate decretele de către preşedintele României", a anunţat vineri Administraţia Prezidenţială.
Conducerea ALDE a propus-o pentru funcţia de ministru al Mediului şi viceprim-ministru pe Graţiela Gavrilescu, în prezent ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Pentru funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Biroul Politic Central al partidului l-a nominalizat pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie.
Schimbările din Guvern au apărut după ce, duminica trecută, Biroul Politic Central al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele formaţiunii Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului.
Luni, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis în privinţa noilor propuneri de miniştri, precizând că aşteaptă decizia şefului statului.
Ulterior, premierul a anunţat că l-a revocat din funcţie pe Daniel Constantin. AGERPRES