Ion Iliescu a decis să nu mai candideze în această toamnă pentru un nou mandat de parlamentar, motivînd că nu este interesat de competiţia electorală dintr-un colegiu uninominal. Pesediştii apropiaţi acestuia speră să-l facă pe senator să se răzgîndească.
Ion Iliescu a decis să nu mai candideze în această toamnă pentru un nou mandat de parlamentar, motivînd că nu este interesat de competiţia electorală dintr-un colegiu uninominal. Pesediştii apropiaţi acestuia speră să-l facă pe senator să se răzgîndească.
"Din punct de vedere al campaniei electorale, nu mă mai
interesează această competiţie. În condiţiile votului pe liste, prezenţa mea
putea fi utilă, ca factor propulsor pentru promovarea unei liste de candidaţi
ai PSD. De unul singur, într-un colegiu, indiferent unde, nu am nici o motivaţie
să mai particip la o cursă electorală", şi-a explicat decizia Ion Iliescu
pe blogul personal, susţinînd că "este mult mai util şi firesc să lase
locul unui candidat tînăr" şi că, pînă la urmă, "nici activitatea
parlamentară – activitate de uzură şi care solicită mult timp, nu mă mai atrage".
"Trebuie să mă gîndesc să-mi restrîng sfera preocupărilor şi a activităţilor
pentru utilizarea cît mai optimă şi eficientă a timpului", a mai scris pe
blog Iliescu. Ulterior, senatorul a admis la Realitatea TV că ar fi candidat
dacă se păstra vechiul sistem de alegere pe liste, pentru că atunci ar fi funcţionat
ca o locomotivă, în timp ce uninominalul
nu-i permite aşa ceva. "Dacă ar fi existat vot pe liste, probabil ar fi
existat o motivaţie. (...) Pentru mine nu e o noutate votul uninominal. Eu
am participat din 1990 numai la voturi uninominale pentru Preşedinţia ţării.
Deosebirea e foarte mare, eu participam la votul uninominal la circumscripţia
care se numea România, iar acum ca să mă rezum la un colegiu, nu am nici
un interes", a spus Iliescu, precizînd că retragerea sa din Parlament nu
înseamnă o retragere din politică sau din partid.
REACŢII ÎN PSD.
Liderul social-democraţilor, Mircea Geoană, nu a părut foarte abătut din cauza
deciziei lui Iliescu. "Nu se poate vorbi de o pierdere pentru PSD, pentru
că Ion Iliescu rămîne alături de noi. Este un politician respectat şi iubit de
mulţi români, iar prin faptul că nu va fi implicat punctual într-o campanie va
putea ajuta mai mult PSD la nivel naţional", a declarat Geoană pentru
Mediafax, adăugînd că PSD are nevoie de Iliescu "la fel cum avem nevoie de
fiecare dintre colegii din PSD".
Preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, speră în schimb ca Iliescu să se răzgîndească. "Decizia sa este una personală şi trebuie, din acest punct de vedere, respectată, deşi eu sper să revină asupra ei! Ceea ce pot să constat este că, în aceste condiţii, viitorul Parlament va fi unul mai sărac. (...) Eu sper că vom găsi argumente puternice pentru a-l convinge să revină asupra hotărîrii luate", scrie Năstase pe blogul personal.
Şi deputatul PSD Valer Dorneanu vrea ca, împreună cu colegii de partid, să încerce să-l facă pe senator să se răzgîndească, în timp ce preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, vine cu o altă propunere: "Poate că ar fi bine să ne gîndim pentru viitor să legiferăm instituţia senatorului de drept pentru foştii preşedinţi ai României".