x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Iliescu la PNŢCD: Diaconescu - om blând, cu mare bunătate sufletească, a fost simbolul unei generaţii

Ion Iliescu la PNŢCD: Diaconescu - om blând, cu mare bunătate sufletească, a fost simbolul unei generaţii

12 Oct 2011   •   15:37

Fostul sef de stat Ion Iliescu a declarat, miercuri, dupa ce s-a recules, la sediul PNTCD, la capataiul lui Ion Diaconescu, ca seniorul taranist a fost un om bland, cu o mare bunatate sufleteasca, fiind simbolul unei generatii de oameni care au marcat istoria Romaniei."Este un simbol al unei generatii si, din pacate, cu sfarsitul domnului Diaconescu se subtiaza o generatie de oameni care au marcat istoria noastra si istoria de dupa 1989. Anii 90 au fost dominati de personalitati emblemetice, iar domnii Coposu si Diaconescu se inscriu in aceasta generatie politica", a spus Iliescu.Iliescu a spus ca Diaconescu era consecvent, credicios unui crez politic"Am apreciat la dansul blandetea, vorbind in termeni romanesti, adica era un om care era foarte consecvent, credicios unui crez politic, un om deschis dialogului, un om bland, cu o mare bunatate umana, sufleteasca", a adaugat Iliescu.Fostul sef de stat a spus ca a venit la capataiul lui Ion Diaconescu cu un sentiment de profunda stima si consideratie pentru un om pe care l-a apreciat, desi au fost adversari politici.Iliescu a rememorat relatiile sale cu Coposu si Diaconescu, apreciind ca acestia erau oameni cu o mare experienta a vietii. "Amandoi (Diaconescu si Coposu, n.r.) erau oameni cu experienta vietii, a vietii politice, cu o viata nu usoara, traisera vreo 17 ani in inchisoare, amandoi. Dar ce vina aveam eu? Si eu aveam istoria mea. Taica-meu a murit la 44 de ani, scos afara din partid dupa ani de lagar si inchisoare de Gheorghiu-Dej, eu la randul meu am avut ciocnirile cu Ceusescu. Dar ma rog, asa e viata", a spus Iliescu.Fostul sef de stat a fost intampinat la intrarea in curtea PNTCD de Aurelian Pavelescu, care l-a condus pana in holul unde era depus sicriul cu trupul neinsufletit.Aici Ion Iliescu a fost intampinat de Victor Ciorbea, care statea intr-o parte a catafalcului, si de Vasile Lupu, care statea in partea opusa. Iliescu a depus o coroana cu flori si le-a transmis condoleante tuturor taranistilor prezenti in jurul catafalcului, precum si membrilor familiei indoliate, reprezentate de stranepotul lui Ion Diaconescu, Mihai Marinescu.

×