x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Iliescu: "Orice discuţie referitoare la o nouă suspendare a lui Băsescu este inutilă"

Ion Iliescu: "Orice discuţie referitoare la o nouă suspendare a lui Băsescu este inutilă"

02 Noi 2012   •   17:20
Ion Iliescu: "Orice discuţie referitoare la o nouă suspendare a lui Băsescu este inutilă"
Sursa foto: Intact Images

Invitat la România TV, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a declarat că "o discuţie referitoare la o nouă suspendare a preşedintelui este inutilă".

"USL nu va ţine seamă de opinia lui Băsescu în desemnarea premierului. Va fi un candidat din partea USL, pe care va fi obligat să îl accepte.

Nu-mi place maniera impulsivă în care s-a acţionat pentru suspendare. Preşedintele trebuie să fie în permanent dialog cu partidele. Atribuţia fundamentală nu a fost îndeplinită. Forţele politice şi instituţiile trebuie să aibă o comunicare permanentă.

Discuţia referitoare la o nouă suspendare mi se pare inutilă. Trebuie să ne concentrăm asupra unor probleme mult mai importante. Şi la precedentele două suspendări am avut reţineri.

Mi-o imaginez pe doamna Elena Udrea stând la bloc. De ce nu?  Oamenii vor judeca cu cumpănire.

PSD a mers la toate alegerile de unul singur, cu platformă proprie, până în 2008. Pericolul Băsescu a generat această alianţă, care este conjucturală, dar firească. PSD e partidul mai mare şi cu un spate mai puternic. Sper ca această alianţă să asigure o victorie certă şi o guvernare bună în următorii 4 ani. Ce va fi mai departe, nu ştiu. Un partid de stânga nu poate ignora principii liberale, după cum liberalii trebuie să accepte un partid care reprezintă interesele salariaţilor. Interesul naţional este însă deaupra la orice interese mărunte.

Guvernarea Ponta a venit în condiţii speciale, un fel de guvern de salvare naţională. Practic, preşedintele a fost forţat să accepte un nou guvern. Nu cred că a fost o greşeală faptul că USL a format un nou guvern. Acest guvern a adus o anumită aşezare a lucrurilor. Inclusiv unele măsuri sociale au îndreptat unele greşeli ale guvernelor anterioare. Acesta a fost un antrenament pentru următorii 4 ani.

Privatizarea Oltchim era necesară. Însă privatizarea cu orice preţ, ca măsură obligatorie, este o prostie. Inclusiv în discuţiile cu FMI trebuie să avem o altă atitudine.

Domnul Băsescu a demonstrat că nu este un om deschis în cele două mandate. Asta cu preşedinte jucător este o figură de stil. Sunt sceptic că Băsescu şi Ponta se vor înţelege pentru că o puteau face deja.

Nu cred că există premiza ca Oprescu şi Antonescu să candideze concomitent la Preşedinţie.

×
Subiecte în articol: suspendare basescu ion iliescu