x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ionuţ Vulpescu: “Triumfă cei curajoşi, nu cei care sunt laşi”

Ionuţ Vulpescu: “Triumfă cei curajoşi, nu cei care sunt laşi”

de Gabriela Antoniu    |    28 Oct 2008   •   00:00

E tânăr. Are 32 de ani. Nu este vedetă media, dar îl consiliază de opt ani pe fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Se numeşte Ionuţ Vulpescu şi este convins că prin candidatura sa pentru un post de deputat în Colegiul 9 din Capitală a intrat într-o bătălie ce merită purtată.

Ionuţ Vulpescu îşi va centra campania electorală pe problemele oamenilor
Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Jurnalul Naţional: Domnule Vulpescu, ce anume v-a determinat să candidaţi la alegerile parlamentare?
Ionuţ Vulpescu: Constat, cu perplexitate, că foarte mulţi tineri se gândesc doar la cum să ajungă mai repede să fie bogaţi fără reguli, să acceadă la putere fără merite. Cunosc, în acelaşi timp, tineri excepţionali, care se feresc să intre în politică. Şi îmi e greu să îi contrazic. Şi mie mi-a fost extrem de greu să mă conving pe mine, să îi conving pe cei foarte apropiaţi, că sufletul îmi va rămâne teafăr. E o luptă inegală, de fapt nedreaptă. Banii înlocuiesc orice criteriu. Nici nu a început campania şi am auzit că nu am notorietate şi nu am experienţă. Notorietate în ce? În promisiuni fără acoperire? Experienţă la ce? La furt şi la combinaţii? Vreau să întreb: nu vi se pare suspect că foarte mulţi oameni simpli, modeşti, cinstiţi n-au nici o şansă tocmai pentru că sunt simpli, modeşti, cinstiţi? Asta am învăţat de la bunicii mei, de la părinţii mei, de la profesorii şi prietenii mei, că e foarte important să fii cinstit şi să faci bine celorlalţi. Nu am văzut pe nimeni în jurul meu furând şi minţind. Morala mea de viaţă o recunosc în ceea ce ştiu că a fost cândva morala acestui popor. De aceea motivaţia acestei candidaturi este una mai complexă. Am acumulat în timp o anumită experienţă în spaţiul public, chiar dacă nu sunt o vedetă media. Este o experienţă solidă, dublată de dorinţa de a participa la schimbarea imaginii pe care omul obişnuit o are despre politică şi oamenii care o populează. Sistemul votului uninominal, departe de a fi perfect, este totuşi un început pentru un necesar proces de selecţie a viitoarelor elite politice ale României. Am din ce în ce mai mult convingerea că am intrat într-o bătălie care merită purtată, că am ce oferi cetăţenilor din colegiul în care candidez, dar şi viitorului Parlament.

 

Atuuri

  • Sunteţi consilierul domnului Iliescu. În ce măsură s-au inversat rolurile în decizia dumneavoastră de a candida?

Domnul Ion Iliescu este, poate, cel mai puternic susţinător al meu. Ironia face ca, opt ani după ce am lucrat în echipa sa de campanie pentru alegerile prezidenţiale din 2008, domnul preşedinte să fie acum el cel care să mă sprijine. Ce sfaturi mi-a dat? Să fiu eu însumi, să nu intru în nici un alt rol, să fiu fără artificii şi fără preţiozităţi. Să mă adresez oamenilor direct, să am răbdarea să-i ascult şi mai ales să promit doar ceea ce ştiu că îmi stă în putere să făptuiesc. N-am nici o problemă cu trecutul, în afara unei memorii foarte bune şi de aceea faptul că şi mâine e o zi e un prilej de speranţă, de încredere.

 

  • Ce anume aţi alege din experienţa dumneavoastră pentru a convinge electoratul?

Prospeţimea, altruismul, neimplicarea în chestiuni care să îmi afecteze credibilitatea. Asta cred că e esenţial în politică. Să nu existe fractură între discurs şi faptele tale. Pentru că se spune că politica e murdară. De foarte multe ori rezultă că aşa e. Dar orice om, când e el şi conştiinţa lui, ştie să aprecieze tocmai formele de politică normale; până la urmă triumfă cei curajoşi şi nu cei laşi. Care e esenţa vieţii morale? Tocmai pentru că există lucruri rele, noi ştim să apreciem binele. Binele public. Nu sunt vorbe în vânt. Am capacitatea de a dialoga. De a asculta, de a vorbi fiecăruia pe limba lui. Şi de a nu mă folosi de nevoile şi de speranţele oamenilor.

 

  • Credeţi că notorietatea este esenţială pentru a fi ales la aceste alegeri?

Depinde de notorietate. Pentru unii notorietatea va fi o piatră de moară agăţată de gât! Mai degrabă ai nevoie de o identitate solidă. Pe care să ţi-o asumi. Să-i convingi pe oameni că nu porţi o mască. Că nu eşti altfel decât vrei să pari a fi. Să nu le vinzi altceva, tricotând sau punând murături în direct, pe care le scoţi dintr-o limuzină de peste suta de mii de euro, spre pildă. Depinde ce conţinut dăm termenului de succes. Dacă succes înseamnă să câştigi cu orice preţ, atunci constat că succesul e altceva. Cel mai important e să reuşeşti să îi convingi pe oameni să gândească, să aibă încredere în ei, în judecata lor. Să le revină zâmbetul şi să le dispară fatalismele.

 

  • De ce Colegiul 9?

De ce nu? Că doar n-o fi spitalul 9... Cred că cei din conducerea partidului au considerat că profilul meu intelectual se potriveşte cel mai bine zonei. Vom vedea dacă a fost un calcul bun sau rău atunci când se vor număra voturile, dar, în ceea ce mă priveşte, plecăm toţi cu şanse egale. Depinde de fiecare cum vom şti să ni le fructificăm.

 

  • Este un colegiu care cuprinde foarte multe zone bune ale Capitalei, deci care ar trebui să presupună mai puţine probleme. E bine sau rău pentru dvs.?

Mă îndoiesc că au dispărut problemele în acest colegiu. Dacă stau să mă gândesc bine, au destule, de o natură diferită, faţă de cei din Rahova. Dar pentru toţi legislaţia este la fel de stufoasă şi de neclară, la fel de prost aplicată, instituţiile sunt la fel de multe şi de iresponsabile în relaţia lor cu cetăţenii, autonomia locală la fel de Fata Morgana, şi enumerarea poate continua. Nu suntem nişte superprimari, dar îi putem ajuta pe primari să facă ceea ce au promis oamenilor, să alocăm cheltuielile bugetare în funcţie de priorităţile cetăţenilor, nu ale grupurilor de interese nelegitime, spre exemplu.

 

Despre adversari

  • Îi aveţi ca adversari pe Toader Paleologu (PD-L) şi Maria Câmpeanu (PNL), care este şi ministrul Muncii în funcţie. Credeţi că Maria Câmpeanu este favorizată de funcţie în bătălia cu dvs., cu ceilalţi contracandidaţi?

Da şi nu. Da, pentru că poate spune că au mărit pensiile şi alte prestaţii sociale din seria soldurilor electorale de toamnă. Deşi lucrurile sunt mai nuanţate, şi nu doar în această afirmaţie, folosită pe post de argument în campanie. Nu, pentru că dacă Guvernul insistă să nu mărească, aşa cum cere legea, salariile cadrelor didactice, atunci e mai bine să-şi schimbe temele de campanie. Şi apoi, cum se ştie, cine este la guvernare va deconta întreaga perioadă, cu bune şi cu rele. Iar oamenii uită repede de bune, şi nu ţin minte decât neîmplinirile. Din acest punct de vedere, domnia sa chiar are un uşor handicap. Cât despre domnul Paleologu, rămâne de văzut, dar deocamdată domnia sa recită din partitura scrisă la Cotroceni pentru uzul celor din PD-L.

×
Subiecte în articol: politic