x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică IPP, ignorat de Camera Deputaţilor

IPP, ignorat de Camera Deputaţilor

18 Apr 2011   •   15:21

IPP a cerut pentru a doua oară, conducerii Camerei Deputaţilor să ia măsuri în cazul deputaţilor Ciprian Florin Luca (PSD) şI Vasile Berci (PNL), care au fost surprinşI votând la două mâini. “ în data de 11 aprilie s-a împlinit o lună de la sesizarea IPP înaintată Biroului Permanent pe care îl conduceţI, fără să ne comunicaţI un punct de vedere, aşa cum vă solicitam. Vă informez că, în aceste condiţI, Camera încalcă nu numai protocolul de comunicare cu o organizaţie a societăţii civile dar şI prevederile privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor”, se arată în scrisoare trimisă de către IPP preşedintelui Camerei, Roberta Anastase. IPP precizează că odată cu prima solicitare a fost depusă şI proba înregistrării video care demonstrează cum cei doi parlamentari au votat atât cu propria cartelă cât şI cu cea a unui coleg. Conducerea Camerei a trimis scrisoarea Comisiei juridice.

×