x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică IPS Pimen, facut mincinos

IPS Pimen, facut mincinos

14 Iul 2004   •   00:00

Secretarul de stat pentru Culte in Ministerul Culturii, Laurentiu Tanase, si ministrul Razvan Theodorescu i-au lua ieri apararea lui Ion Iliescu fata de acuzatiile IPS Pimen legate de masurile excesive de securitate luate la Putna cu ocazia comemorarii a 500 de ani de la moartea domnitorului Stefan cel Mare.

GABRIELA ANTONIU

Presedintele Ion Iliescu i-a solicitat inca de luni arhiepiscopului Sucevei si Radautilor, IPS Pimen, sa ceara scuze public celor pe care i-a jignit in declaratia sa referitoare la masurile de securitate de la Putna.

DECLARATII. Daca Tanase s-a referit la "frustrarile" lui Pimen, Theodorescu a vorbit despre "naivitatea" arhiepiscopului, care "are o anumita varsta". "Declaratiile IPS Pimen sunt un amestec de minciuna, dezinformare, totala candoare si manipulare. Sunt inacceptabile din punctul de vedere al statului", a spus Theodorescu. El considera ca "a spune despre presedintele Romaniei ca a stat in timpul ceremoniei mai in fata sau mai in spate, tine de naivitatea unui om care are o anumita varsta". Intr-un comunicat de presa, Laurentiu Tanase considera ca "nu este util societatii romanesti contemporane sa tensionam relatiile dintre Stat si Biserica cu subiecte lipsite de fond si de relevanta", amintind totodata de sprijinul acordat de Guvern Bisericii in perioada 2001-2004.

×
Subiecte în articol: politic