Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Patru judecători ai Curţii Constituţionale a României - Valentin Zoltan Puskas, Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Tudorel Toader - acuză, într-o opinie separată, că deciziile CCR de genul celei din 26 septembrie, prin care s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 3, art. 18 şi art.19 din Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, reprezintă paşi semnificativi realizaţi în transformarea unei republici semiprezidenţiale într-una prezidenţială.
"Astfel, cum am arătat şi în cadrul opiniei separate la decizia din 7 februarie 2008, astfel de decizii ale Curţii Constituţionale reprezintă paşi semnificativi realizaţi - prin intermediul instanţei constituţionale - în transformarea unei republici semiprezidenţiale într-una prezidenţială, în condiţiile în care niciuna dintre cele două variante nu reprezintă cea mai bună soluţie pentru statele care au fost tributare unui regim totalitar", susţin cei patru judecători în opinia separată formulată la decizia privind Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.
Ei consideră că, în dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin decizia din 26 septembrie, sesizarea parlamentarilor PDL trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Judecătorii subliniază că art.18 alin.(1) din legea criticată care prevede "conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau primul-ministru al Guvernului României" este formulat chiar în sensul deciziei Curţii din 27 iunie, la care au formulat, de asemenea, opinie separată.
"Ca normă de drept european, art.15 alin.(2) din Tratat prezintă o soluţie alternativă privind compunerea Consiliului European de a fi reuniunea şefilor de state sau de guverne ale statelor membre. Rezultă că textul criticat a transpus la nivel legal dispoziţiile tratatului şi le-a raportat la situaţia României. Acesta nu conţine, din punct de vedere al conţinutului normativ, nici o adăugire faţă de tratat. Astfel cum am subliniat în cadrul opiniei separate formulate la decizia din 27 iunie 2012, "art.80 din Constituţie defineşte rolul şi poziţia preşedintelui României în cadrul sistemului constituţional al ţării", se arată în opinia separată.
Judecătorii precizează că acest articol reglementează o reprezentare generală, preşedintele reprezentând statul român atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, dar atribuţiile exclusive conferite de Constituţie sunt reglementate în art.85-94 din Constituţia României.
"Nicio prevedere nu se referă însă la dreptul exclusiv al preşedintelui de a reprezenta România la Consiliul European sau la alte întruniri internaţionale. Reprezentarea la care se referă art.80 din Constituţie se întâlneşte în cvasimajoritatea Constituţiilor statelor membre ale Uniunii Europene, fără ca acest lucru să însemne că preşedintele statului are dreptul exclusiv de a participa la reuniunile Consiliului European (a se vedea, cu titlu exemplificativ, art.59 alin.(1) din Legea fundamentală a Germaniei, art.65 alin.(1) din Constituţia federală a Austriei, art.120 din Constituţia Portugaliei, art.126 alin.(1) coroborat cu art.133 alin.(1) din Constituţia Poloniei, art.9 alin.(3) lit.a) din Legea fundamentală a Ungariei, art.63 alin.(1) lit.a) din Constituţia Republicii Cehe, art.36 alin.(1) din Constituţia Greciei etc.); mai mult, reprezentarea acestor state în Consiliul European revine primului-ministru. în consecinţă, o asemenea dispoziţie constituţională nu echivalează cu existenţa unui drept absolut de reprezentare a statului", se spune în document.
Ei arată că, în cazul României, sintagma "reprezintă statul român" consacră rolul instituţiei preşedintelui republicii în cadrul sistemului constituţional din România, acest rol sistemic are în vedere faptul că acesta îşi exercită atribuţiunile prevăzute prin Constituţie în această calitate şi că participă atât la conducerea politicii interne, cât şi a celei externe.
"Acestui principiu larg nu i se pot ataşa alte valenţe şi înţelesuri, el vizând în totalitate numai atribuţiunile prevăzute expres în sarcina preşedintelui republicii prin Constituţie; or, în domeniul politicii externe, este aplicabil art.91 din Constituţie. (...) De asemenea, reţinem că a califica regimul politic românesc ca fiind unul semiprezidenţial nu implică şi dreptul exclusiv al preşedintelui republicii de a angaja statul în cadrul reuniunilor Consiliului European, iar Guvernul să aibă în competenţă doar punerea în executare a ceea ce se decide", se mai precizează în document.
În opinia acestora, pentru calificarea regimului politic din România, se poate lua în considerare noţiunea de regim parlamentar raţionalizat, regim în care accentul cade pe evitarea conflictelor instituţionale şi pe asigurarea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului, deci, pe evitarea instabilităţii guvernamentale.
"Această "raţionalizare" implică reglementarea de o manieră complexă şi sofisticată a raporturilor dintre Guvern şi Parlament şi limitează jocul principalelor elemente ale parlamentarismului în scopul de a evita deriva sistemului şi instabilitatea guvernamentală. Aşadar, considerăm că, în România, o atare construcţie juridică poate fi acceptată, întrucât Guvernul este şi rămâne responsabil numai în faţa Parlamentului, nu şi în faţa preşedintelui republicii, fiind şi protejat în consecinţă prin mai multe prevederi constituţionale (cele referitoare, spre exemplu, la numirea Guvernului, la limitarea mijloacelor prin care acesta poate fi demis etc), tocmai pentru a se evita instabilitatea guvernamentală", subliniază cei patru judecători.
Ei mai arată că art.18 alin.(2) din lege prevede existenţa unei negocieri între Guvern şi preşedintele republicii pentru reprezentarea României la Consiliul European şi că în logica deciziei din 27 iunie o atare negociere trebuie să existe pentru a se acorda acea delegare expresă a atribuţiunii de reprezentare.
"Preşedintele trebuie să se consulte cu primul-ministru pentru a-i delega atribuţiunea (de fapt, corect ar fi fost "delegarea exercitării atribuţiunii", şi nu delegarea atribuţiunii), el nu poate printr-un act de voinţă pur şi simplu să delege exercitarea unei atribuţiuni dacă cel delegat nu poate, pentru motive constituţionale, legale sau chiar de oportunitate, să preia un atare mandat de reprezentare (dacă se discută la Consiliul European aspecte care vizează relaţiile externe ale Uniunii, relaţii cu terţe state etc.). Aşadar, în momentul de faţă, în logica deciziei din 26 septembrie, preşedintele republicii poate delega exercitarea unei atribuţiuni exclusive fără nicio consultare cu cel căruia i se deleagă aceasta", susţin ei.
Judecătorii CCR atrag atenţia că o atare orientare pune Guvernul într-o poziţie de subordonare faţă de preşedinte, ceea ce este inacceptabil.
EI apreciază că atunci când este vorba de o dispută politică Preşedinte - Guvern, Parlamentul, în calitatea sa de "organ reprezentativ suprem al poporului român", este cel care trebuie "să tranşeze această dispută politică".
În ceea ce priveşte art.19 din legea criticată, aceştia arată că reprezintă texte procedurale pe care Guvernul trebuie să le urmeze în cazul în care conducătorul delegaţiei este primul-ministru.
"Guvernul, ca şi conducătorul său, îşi desfăşoară activitatea sub controlul parlamentar (conform art.111 din Constituţie), astfel încât, în mod evident, soluţia legislativă promovată nu putea fi alta, mandatul Guvernului trebuind a fi supus controlului organului reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul", mai precizează cei patru judecători.
Citește pe Antena3.ro
